Procurorul Valerică Văsîi, din nou la conducerea Parchetului judeţean

După niciun an pe o funcţie de execuţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, procurorul Valerică Văsîi vrea iar în conducerea unităţii. El s-a înscris la concursul organizat în această perioadă de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii, pentru funcţia de prim-procuror adjunct al Parchetului judeţean, funcţie ocupată în acest moment de procurorul Gabriela Vîjîiac.

Valerică Văsîi este singurul candidat pe acest post, potrivit listei publicată pe site-ul INM, şi, cel mai probabil va promova examenul care se desfăşoară în perioada 23 martie-28 iunie. După încetarea mandatului în funcţia de prim procuror adjunct, Gabriela Vîjîiac va rămâne în Parchetul Judeţean pe o funcţie de execuţie, începând cu data de 15 iulie 2018, cererea în acest sens fiindu-i admisă de CSM încă de acum câteva luni.

Valerică Văsîi  a cedat şefia Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău în vara anului trecut, când funcţia de prim-procuror al unităţii de Parchet a fost adjudecată, în urma concursului organizat de CSM, de Camelia Nicoleta Iepure.  Ea a promovat cu media 9,24 concursul organizat de Consiliul Superior al Magistraturii şi a reuşit, astfel, să-şi depăşească contracandidaţii – Adelin Nicolae Mihăilă, Cătălin Florin Radu şi Liliana Tudorache -, toţi trei procurori în cadrul PT Buzău.

De altfel, pentru prima funcţie de conducere a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a fost cea mai mare concurenţă, însă experienţa managerială a fostei şefe a Parchetului Judeţean Buzău şi-a spus cuvântul. Din cei cinci aspiranţi la prima funcţie de conducere a unităţii de Parchet, unul a fost descalificat de la început, iar din cei patru rămaşi în competiţie, doi au obţinut medii  peste 8, iar doi sub 7.

Atunci, unul dintre procurorii aspiranţi la funcţia deţinută în prezent de Valerică Văsîi nu a reuşit însă să convingă sub nicio formă comisia de evaluare, care i-a notat proiectul cu 4. Cinci procurori se înscriseseră pentru prima funcţie de conducere a PT Buzău. Daniel Macovei, şeful secţiei Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, a fost decăzut din dreptul de a candida pentru şefia instituţiei, din cauză că nu a depus la timp proiectul ­refe­ritor la exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei. Ca urmare, doar patru procurori au susţinut probele. Este vorba despre Nicoleta Camelia Iepure, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, Adelin Nicolae Mihăilă, Cătălin Florin Radu şi Liliana Tudorache, toţi trei procurori în cadrul PT Buzău. Doar doi dintre ei au reuşit să obţină medii peste 7, pentru a putea promova examenul.

Funcţia ocupată de ani buni de Valerică Văsîi a fost scoasă la concurs la începutul anului trecut, după aproape şapte ani, în care Văsîi a deţinut funcţia, atât cu delegaţie cât şi cu concurs. În vara anului 2014, în urma concursului organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, Văsîi a reuşit să obţină un nou mandat la şefia Parchetului judeţean. El a promovat examenul cu media 9,82, obţinând 9,82 la proiectul susţinut şi 9,82 la proba scrisă.

Însă, Valerică Văsîi a ocupat funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău încă de la sfârşitul anului 2010, mai întâi ca interimar, după pensionarea fostului prim-procuror Frângulescu, iar din 2011 cu acte în regulă, după ce a promovat concursul organizat de CSM. Atunci, procurorul Vâsîi a obţinut media 9,27, situându-se astfel printre candidaţii cu cel mai mare punctaj. El a fost notat cu 9,20 la proba scrisă, privind managementul, comunicarea şi resursele umane, şi cu 9,35 la proba interviului, în care şi-a susţinut proiectul referitor la exercitarea atribuţiilor funcţiei de conducere pentru care a candidat.

Procurorul Văsîi a fost, în trecut, prim-procuror şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău, apoi a trecut la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, unde a ocupat funcţia de şef Secţie Urmărire Penală.

CSM a scos la concurs şi funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Sărat. Un singur procuror şi-a depus dosarul de candidatură însă între timp s-a răsgândit şi s-a retras din concurs. Este vorba despre procurorul Daniela Bratulea care activează la Parchetul Râmnicu Sărat.

Asta înseană că magistratul Gabriela Dinulescu va rămâne la conducerea unităţii până la organizarea unui nou concurs de către CSM.