Activitatea profesională a procurorului Iulian Preda în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Pătârlagele s-a încheiat ieri, 16 august, odată cu decizia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
Astfel, în ședința de ieri a Secției pentru procurori a CSM s-a hotărât suspendarea din funcție a procurorului Iulian Preda, ca urmare a trimiterii lui în judecată pentru săvârșirea cu intenție a două infracțiuni. Este vorba despre falsuri în declarații comise în anii 2010 și 2013, când, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta s-a înscris la două concursuri organizate de CSM pentru funcții de conducere în cadrul unor parchete și a mințit, declarând pe propria răspundere că nu a făcut poliție politică.
Procurorul Preda, care a lucrat în tinerețe ca electrician la Combinatul Târgoviște, ar fi semnat, în 1986, un angajament de colaborare cu fosta Securitate și, sub numele conspirativ „Marius” ar fi „turnat” tineri care frecventau baruri, ceainării, videoteci și criticau regimul comunist.
Hotărârea secției pentru procurori a CSM a fost luată în temeiul dispozițiilor art.40 lit. j din Legea nr.317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, conform cărora secțiile Consiliului dispun suspendarea din funcție a judecătorilor și procurorilor, precum și art. 62 alin.1 lit.a și alin. 2 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora procurorul este suspendat din funcție și trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni.