Primul caz de transmitere comunitară a COVID 19 în Buzău. Virusul a fost adus de Paște din Ialomița

Buzăul se confruntă astfel cu primul caz de infecție comunitară, primul înregistrat în județul Buzău de la începutul pandemiei Covid – 19. Reprezentanții Prefecturii au confirmat duminică seară cele 19 cazuri noi de COVID 19, contacți direcți ai celui de-al 21-lea buzoian confirmat cu noul Coronavirus, și au explicat cum a fost posibilă extinderea rapidă a infecției.

În ziua de Paște, bărbatul de 41 de ani din municipiul Buzău, s-a deplasat în județul Ialomița, unde și-a vizitat rudele, de unde a contactat virusul de la socrul său, care a fost confirmat cu Coronavirus câteva zile mai târziu. Pe 28 aprilie, cazul 21 s-a prezentat la o unitate sanitară, unde a primit trimitere pentru a merge la un consult la Secția Pneumofiziologie a SJU Buzău. Aici i-au fost prelevate probe pentru testarea pentru Coronavirus, iar rezultatele sosite pe 1 mai au fost pozitive. Bărbatul a fost transportat la Institutul Victor Babeș din București. După primirea rezultatelor din data de 1 mai, echipe de specialiști ai DSP, însoțite de forțe MAI, au mers în zona de domiciliu a pacientului, unde au identificat toți contacții direcți, numărul acestora fiind de 31. Toți au fost plasați în izolare la domiciliu și le-au fost prelevate probe pentru Coronavirus. Pe 3 mai, au sosit rezultatele contacților direcți, 19 dintre acestea fiind pozitive. Drept urmare, 12 pacienți au fost transferați la Spitalul Municipal Rm. Sărat, iar alți 7 au fost transportați la Spitalul Victor Babeș din Capitală.

Autoritățile anunță că ancheta epidemiologică va continua în vederea stabilirii tuturor contacților și testării acestora.

Prefectul județului Buzău, Leonard Dimian, a convocat în această seară Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Buzău (CJCCI) pentru luarea tuturor măsurilor care se impun în această situație.

 

 

Un comentariu la „Primul caz de transmitere comunitară a COVID 19 în Buzău. Virusul a fost adus de Paște din Ialomița”

  1. Cum se face că tot ”ciorile” sunt de vină ? Vedeți unde duce lipsa educației ? Astia ne infectează pe toți….

Comentariile sunt închise.