Social-democraţii se tem să semneze jalba Asociaţiei Comunelor
După 15 luni de guvernare USL, Asociaţia Comunelor din România, din care fac parte peste 2.800 de primari, în cea mai mare parte din PSD si PNL, lasează critici fără precedent la adresa guvernării Ponta. Edilii se simt trataţi de propriul Guvern ca fiind „oameni de mâna a doua“ şi spun că o ipocrizie mai mare nu au întâlnit nici măcar pe vremea PDL.
Dacă unii primari îşi asumă punctul de vedere, prin semnarea listelor de susţinere a unui protest depus săptămâna trecută la Ministerul Finanţelor, alţii, îndeosebi social-democraţi, au dat înapoi când a fost vorba
să-şi pună semnătura pe un astfel de document, de teama şefilor de partid şi a repercusiunilor. Interesant este că astfel de reacţie neaşteptată a venit din partea edililor cu multe mandate la activ şi nu din partea celor mai noi în funcţii. Astfel de situaţii sunt şi în judeţul Buzău. Potrivit preşeditelui ACoR Buzău, Marian Muşat, primarul comunei Valea Salciei, doar jumătate dintre primarii de comună din judeţ au semnat lista de susţinere a protestului în faţa Guvernului. La rândul său, preşedintele ACoR, Emil Drăghici, a declarat pentru OPINIA că numărul primarilor social-democraţi care nu au semnat este nesemnificativ comparativ cu susţinerea de care se bucură demersul ACoR. „Unii spun – <susţin cu totul demersul vostru, dar nu vreau să semnez, că-mi este teamă>. Părerea mea este că ei au o reţinere din diverse considerente pe care nu le împărtăşesc, pe de o parte, iar pe de altă parte, sunt în situaţia în care, eu cred că ar trebui să le fie ruşine de faptul că nu-şi asumă responsabilitatea lucrurilor pe care şi le doresc. Ceea ce nu este bine”, susţine preşedintele ACoR.
Astăzi, 27 august, este termenul până la care reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România au aşteptat o invitaţie la discuţii din partea membrilor Guvernului. Dacă protestul va rămâne, în continuare fără ecou, mâine, Consiliul Director al ACoR va decide ce strategie va adopta în perioada următoare faţă de Guvern. „Mie mi se pare că sunt în situaţia în care nu are reacţie (n.r., premierul Victor Ponta) nici la mesajul presei. Dacă nici acum nu se reacţionează, şi eu refuz să cred asta, înseamnă că are urechile astupate la tot ce înseamnă gura presei şi suflul aleşilor locali”, a mai spus Emil Drăghici, primarul comunei Vulcana Băi, judeţul Dâmboviţa. Preşedintele ACoR încă mai spreă la declanşarea unui dialog cu reprezentanţii Guvernului. „Cerem o întrevedere pentru că mie mi se pare normal ca într-o societate civilizată, dialogul este cel care să primeze la stabilirea unor reacţii între oameni. Dar nu dialogul de genul –unul urlă şi altul ascultă, ci dialogul faţă-n faţă”, consideră Drăghici.
Un document care poate inflama USL
Documentul depus săptămâna trecută la Ministerul Finanţelor critică dur mai multe ordonanţe de urgenţă emise de guvern, care, conform Asociaţiei Comunelor din România, au dus la subminarea capacităţii administrative a comunelor, a resurselor materiale, instituţionale şi umane ale acestora prin aplicarea eronată al principiului democraţiei şi al descentralizării.
Printre ordonanţele de urgenţă analizate în protest se numără cea a impozitului pe venit din activităţi agricole, care prevede că impozitul se virează la bugetul de stat şi din acesta nu se distribuie nicio cotă defalcată către bugetele locale. Asociaţia Comunelor mai acuză Guvernul că, prin Ordonanţa de Urgenţă privind criza financiară şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale, lovitura cea mai dură este suportată tot de administraţiile publice locale ale comunelor, cele centrale fiind exonerate de această procedură. În acelaşi context, primarii critică viziunea pe care Guvernul Ponta o are referitor la comunele din România, prin prisma stabilirii numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la ministere şi la instituţiile şi autorităţile publice, din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului, care a accentuat problema decalajului între oraşe şi comune, descurajând dezvoltarea celor din urmă.
Tot în cadrul acestui protest, reprezentanţii Asociaţiei cer rezolvarea problemei incompatibilităţilor. În semn de protest, primarii ameninţă că, în cazul în care solicitările lor nu vor fi soluţionate în cel mai scurt timp posibil, nu se vor implica în mobilizarea cetăţenilor cu drept de vot la referendumul naţionale pentru revizuirea Constituţiei şi la alegerile europarlementare şi prezidenţiale şi vor recurge şi la alte forme de protest.
Reprezentanţii ACoR spun că nu vor renunţa uşor la protest deşi premierul Victor Ponta a spus zilele trecute că este o formă de şantaj şi că nu-şi vor rezolva astfel problemele.