În sfârşit, la 13 ianuarie 1931, bustul primarului Nicu I. Constantinescu este dezvelit, prilej pentru publicaţiile locale de a consemna pe spaţii largi momentul.
În sfârşit, la 13 ianuarie 1931, bustul primarului Nicu I. Constantinescu este dezvelit, prilej pentru publicaţiile locale de a consemna pe spaţii largi momentul.
„Vocea Buzăului” din 4/13 ianuarie 1931 relata despre ceremonie şi despre discursul de suflet al unuia din prietenii săi apropiaţi şi coleg de partid, Justin Stănescu: „Monumentul ce s-a dezvelit astăzi, opera unuia din cei mai talentaţi artişti ai ţării, este menit a ţine viu în mintea noastră şi a celor ce ne vor urma nu atât chipul lui Nicu Constantinescu, ci aceea ce fiinţa sa a avut de imaterial: scânteia divină, creatoarea operelor mari. (…) Pretutindeni în acest oraş ne vorbeşte geniul său, aproape nu este stradă, nu e ungher, nu e clădire publică care să nu poarte imprimat sigiliul personalităţii sale. Ca un bun gospodar, a căutat să satisfacă mai întâi nevoile imediate ale oraşului, ridicând spitale, şcoli, abator, hală, introducând apă potabilă şi asanând părţile insalubre ale oraşului. (…) S-a preocupat (…) de aspectul general al oraşului care odată trasat este menit să rămână în aceeaşi formă vreme îndelungată. Prima lui grijă a fost de a tăia un bulevard larg şi străzi drepte, pe care le-a plantat cu îmbelşugare, cum şi de a înălţa şcoli pentru răspândirea luminii. Dar omul de acţiune a fost şi un suflet de artist şi dovada este Palatul Comunal ale cărei coloane şi broderii veneţiene desfată ochiul nostru. A păzit şi înfrumuseţat ca pe o preţioasă comoară Crângul, singurul loc de recreaţiune şi linişte binefăcătoare”.
O altă publicaţie locală, „Acţiunea Buzăului” – care a apărut între anii 1934 şi 1940, prin pana unuia din politicienii locali de renume, deşi din altă formaţiune politică, Pompiliu Ioaniţescu – face un scurt portret jurnalistic, în serial, primarului Nicu I. Constantinescu: „L-am pomenit primar al oraşului nostru şi totdeauna mai degrabă mi-a fost să-l iau tot drept primar. S-a născut la Craiova, în aprilie 1840. În 1867 s-a stabilit la Buzău, unde s-a căsătorit cu fiica lui Nae Aur, căsătorie care-l va ţine strâns legat toată viaţa de noul său oraş, căruia i-a înţeles, mai mult decât oricare alt băştinaş, necesităţile şi lipsurile. S-a înscris în PNL, căruia i s-a consacrat cu tot sufletul, reuşind, în scurtă vreme, să ajungă la conducerea organizaţiei judeţene. În 1870, a intrat ca avocat în baroul local, colegii de breaslă şi cei care l-au cunoscut caracterizându-l ca având o logică sănătoasă, argumente puternice, suflet plin de adânc umanitarism (…) care l-au făcut să câştige o popularitate rar întâlnită, o simpatie sinceră”.
Nici comemorarea a 40 de ani de la dispariţia primarului Nicu I. Constantinescu nu a rămas în anonimat; în ediţia sa de duminică, 22 iulie 1945, „Vocea Buzăului” i-a dedicat un nou articol elogios: „Oltean prin naştere, a văzut lumina zilei la Craiova. În 1867, vine la Buzău şi se căsătoreşte cu fiica lui Nae Aur. Ales primar în 1882 şi apoi, în mai multe rânduri, timp de 19 ani. N-a făcut averi, dar a avut o inimă nobilă. Era un suflet entuziast, cu idei mari şi generoase, pe care greutăţile îl îmbărbătau. A luptat pentru înfrumuseţarea oraşului. El a fost iniţiatorul Palatului Comunal. Azi această clădire este distrusă de huliganii lui Hitler (greşit!, de ostaşii lui Stalin, în 28 august 1944, n.r.). Meritul lui e mare ! Localurile şcolilor primare din oraş, conducta de apă, bulevardele, hala şi Crângul sunt opera lui. Gimnaziul de băieţi (azi Colegiul Naţional „B.P.Hasdeu”, n.r.) a fost trecut în bugetul statului, în 1889 s-a început construcţia localului. Toate aceste fapte fac ca Nicu Constantinescu să trăiască în memoria noastră, să fie mereu viu. Activitatea sa să servească drept drapel pentru urmaşi spre a-l purta mai departe pentru prosperitatea oraşului. Dintr-un orăşel care avea aspectul unei mahalale a făcut un oraş frumos, dintr-un oraş cu smârcuri şi băltoace, unde frigurile bântuiau în mod endemic, a făcut azi un oraş salubru, dintr-un oraş lipsit de şcoli, l-a înzestrat cu şcoli frumoase şi spaţioase. A clădit un monument de artă, un palat care făcea pe vremuri măreţia oraşului. (…) Fie ca dorul său fără de seamăn pentru binele şi ridicarea acestui oraş să trăiască şi să lumineze cât mai viu pentru ca tot ceea ce este mort şi dărâmat astăzi, să reapară din nou mai strălucitor şi mai frumos”.
Rubrică realizată cu sprijinul istoricului Valeriu Nicolescu