Predoiu, despre legile Justiţiei: ,,PSD şi ALDE încearcă în Justiţie o crimă cu autor necunoscut“

   Fostul ministru buzoian al Justiţiei Cătălin Predoiu, în prezent deputat al Partidului Naţional Liberal, a criticat intenţia coaliţiei de modificare a legilor Justiţiei, el explicând că mai întâi ar trebui puse în acord Codurile cu deciziile Curţii Constituţionale şi abia apoi revizuite actele normative care guvernează sistemul judiciar.

   ,,După ziua de miercuri este destul de clar pentru noi că PSD şi ALDE încearcă în Justiţie o crimă cu autor necunoscut. Nimeni nu-şi asumă politic proiectul de modificare a legilor justiţiei, este, tehnic, elaborat de către minister şi împins în Parlament fără niciun fel de asumare pe soluţiile respective. În sistemul judiciar urgenţa este calmarea interinstituţională şi anume un efort de mediere din partea ministrului, atât cu Consiliul Superior al Magistraturii, cât şi cu Ministerul Public, astfel încât, pe baza legii, să se calmeze toate conflictele care există în sistemul judiciar şi să se treacă la problemele reale ale sistemului. Urgenţa în plan legislativ nu sunt legile justiţiei, ci modificarea Codurilor, pentru a fi puse în acord cu deciziile Curţiile Constituţionale şi Directiva europeană privind garanţiile şi drepturile procesuale”, a declarat Cătălin Predoiu.

   Fostul ministru al Justiţiei a spus că a modifica un mecanism fără a afla care este situaţia acestuia este ca şi cum ai dărâma o casă pentru a junge la o cărămidă din acea casă: ,,În primul rând, trebuie un dialog pe care ministrul să-l preia cu CSM şi cu Ministerul Public pentru a se calma toate aceste conflicte interinstituţionale. Doi: în Parlament finalizate modifciările la Coduri, astfel încât să fie aliniate cu deciziile Curţii Constituţionale. La Minister, finalizat acel audit al sistemului judiciar pe care l-a anunţat ministrul Toader chiar la preluarea mandatului şi abia după ce toate aceste lucruri sunt rezolvate, să se treacă la modificarea legilor justiţiei. Aceasta este ordinea firească şi nu ce încearcă PSD să facă azi. E ca şi cum ai încerca să dărâmi o casă ca să îţi aproprii o cărămidă din acea casă”, a mai spus Predoiu.