Direcţia Sanitar-Veterinară lansează un proiect intitulat „Puncte Gastronomice Locale”, care reprezintă, în esenţă, un conceput pentru dezvoltarea gastronomiei locale, pentru că prin acesta se vor putea înființa, cu precădere, în zonele rurale sau în zonele cu tradiții, mici restaurante. Mai exact, de anul viitor, familiile din mediul rural vor putea deveni proprietarele unui punct gastronomic local, cu condiția ca acestea să ofere publicului mâncare tradițională, din zona respectivă. Punctele Gastronomice Locale se doresc a fi un fel de restaurante sau, mai bine zis, pensiuni care se înregistrează sub o formă mai simplificată, nefiind necesare atâtea dotări și spații precum au un restaurant sau o pensiune. Ele se doresc a fi unități de alimentație publică de tip familial, asemănătoare cu pensiunile, însă într-o formă mai simplă de organizare. Acestea trebuie să fie organizate însă sub o formă juridică II, PFA sau chiar SRL.
În sfârşit, se găseşte şi utilitatea abatoarelor mobile
Potrivit proiectului, hrana va fi pregătită și servită doritorilor chiar și la locuințele gospodărești și va fi preparată numai de proprietar sau de membrii familiei acestuia. Există însă și unele restricţii. Astfel, din gospodăria familiei se vor putea folosi doar legumele. În ceea ce priveşte restul materiei prime, aceasta se poate procura doar din unitățile autorizate sanitar, inclusiv ouăle și laptele, iar animalele din gospodărie trebuie sacrificate în abatoare. O soluție, ar putea fi, însă, şi abatoarele mobile. În absenţa abatoarelor mobile, animalele se vor duce la abator sau la centrele de sacrificare, se sacrifică și revin în gospodăria respectivă cu documentele necesare.
Meniu diferit de al restaurantelor
Proiectul propus de DSVSA prevede ca meniul punctelor gastronomice să fie diferit de cel al restaurantelor. Punctul gastronomic local va avea un meniu zilnic, cu o gamă sortimentală restrânsă, de cel mult două feluri de ciorbe sau supe, două feluri principale și două feluri de desert. Mâncarea va fi, obligatoriu, preparată și consumată în aceeași zi.
O alternativă turistică
Iniţiativa este de natură să încurajeze producţia şi consumul de produse autohtone, care să conducă la dezvoltarea pe orizontală a regiunilor, dar şi a turismului naţional. Are şi multe piedici pentru un gospodar care s-ar încumeta la o asemenea afacere. Limitarea produselor pe care le pot folosi din gospodăria proprie, formalităţile cu documentele sunt de natură să pună beţe-n roate lansării acestor proiecte, care, ca orice oferă turistică, trebuie mai întâi să se facă cunoscută şi apoi, după o vreme, să devină viabilă şi din punct de vedere financiar.
Ţăranii trebuie să se înregistreze juridic dacă vor să deschidă punct de lucru gastronomic
Cei care doresc să înfiinţeze aceste puncte gastronomice locale trebuie să se constituie într-o formă de organizare juridică, de tipul Asociaţie Familială, Persoană Fizică Autorizată sau Societate Comercială. Starea de sănătate a proprietarilor trebuie să fie verificată periodic. Materiile prime din care se prepară alimentele trebuie să provină, aşa cum spuneam, numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, punându-se accentul pe acele produse autohtone, specifice zonei în care punctul gastronomic îşi desfăşoară activitatea.
„Prima condiţie, având în vedere că aceste tipuri de activităţi depăşesc cadrul consumului privat, este necesitatea obţinerii documentului de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu Ordinul ANSVSA nr. 111/2008. Cererea tip poate fi accesată şi de pe site-ul ANSVSA sau de la sediul DSVSA Buzău. Dosarul depus pentru obţinerea înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor trebuie să conţină şi: schiţa locului de producere a alimentelor; copie după certificatul constatator eliberat de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului; copie după actul de identitate”, se arată în comunicatul DSVSA Buzău.
Ce condiţii trebuie să îndeplinească un Punct Gastronomic Local
Inspectorii DSVSA Buzău vor efectua o vizită la locul de preparare al alimentelor, unde vor efectua evaluarea unităţii, dacă aceasta corespunde normelor generale pentru acest tip de activitate. În caz contrar se vor notifica proprietarului deficienţele constatate, precum şi termenele de remediere. O altă condiţie, pe care trebuie să o îndeplinească un Punct Gastronomic Local, este aceea ca alimentele să fie preparate numai de către proprietar, sau de către membrii familiei acestuia, iar starea de sănătate a acestora trebuie să fie verificată periodic.
Materiile prime din care se prepară alimentele trebuie să provină numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, punându-se accentul pe acele produse autohtone, specifice zonei în care punctul gastronomic îşi desfăşoară activitatea.
Informații referitoare la Punctele Gastronomice Locale pot fi obținute și accesând linkul către pagina campaniei Puncte Gastronomice Locale de pe site-ul ANSVSA: http://www.ansvsa.ro/comunicare/campanii-ansvsa/puncte-gastronomice-locale/