Urmare a articolului publicat în ediţia de marţi a cotidianul Opinia „Judeţul Buzău, printre singurele din ţară cu excedent bugetar în 2012”, consilierii municipali ai PP-DD Buzău cer conducerii Primăriei Buzău să îşi asume responsabilitatea pentru proasta gestionare a banului public din cauza căreia, potrivit datelor Direcţiei pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale s-a înregistrat un deficit de 600.000 lei.
„Consilierii municipali ai PP-DD Buzău consideră că este inadmisibil ca oraşul reşedinţă de judeţ să aibă deficit bugetar, în timp ce, judeţul Buzău este printre primele judeţe din ţară care au încheiat anul pe plus, chiar mai mult, Buzăul este singurul oraş din judeţ care a înregistrat deficit, restul oraşelor au încheiat anul cu excedent bugetar”, se precizează într-un comunicat de presă al Organizaţiei judeţene a PP-DD Buzău. Datele Direcţiei pentru Politici Fiscale şi Bugetare Locale arată că veniturile municipiului Buzău au înregistrat aproape 247 milioane de lei, din care aproape 130 milioane de lei venituri proprii, în timp ce cheltuielile au însumat 247,6 milioane de lei, fiind înregistrat un deficit de 600.000 de lei. Municipiul Râmnicu Sărat a avut un excedent de 276.528 de lei, iar oraşele Pogoanele, Pătârlagele şi Nehoiu au avut un excedent de 700.000 lei.
„Acest deficit bugetar este o nouă probă a jafului din banul public care are loc în Primăria Buzău. Practici precum: finanţarea excesivă a societăţilor cu acţionariat de stat, cum ar fi Urbis Serv, Prestcom Serv, RAM S.A., pentru ca aceşti bani să ajungă ilegal la firmele de casa a camarilei politice de la putere sau contracte de sute de mii de euro pentru investiţii a căror utilitate nu este justificată, trebuie să înceteze. Este necesar, ca cei aflaţi la conducerea municipiului, să arate un minim respect pentru cei i-au votat, nu pentru a le administra banii într-o manieră păguboasă, ci pentru a le asigura un trai mai bun”, mai spun reprezentanţii PP-DD care cer public conducerii Primăriei Buzău să prezinte justificarea deficitului bugetar înregistrat.