Porţi deschise la Jandarmerie pentru buzoienii care doresc să-i cunoască mai bine activitatea

Jandarmeria buzoiană îşi sărbătoreşte ziua prin diferite activităţi la care buzoienii sunt invitaţi, cu mic-cu mare, să ia parte. Biroul de presă al IJJ Buzău transmite că o astfel de activitate este programată să aibă loc joi, 29 martie, între orele 10,00 şi 12,00. Este vorba despre Ziua Porţilor Deschise, activitate care ,,are drept scop promovarea imaginii instituţiei, deschiderea faţă de cetăţeni şi stabilirea unei comunicări nemijlocite cu aceştia”, după cum spune Georgiana Nazâru, purtător de cuvânt al IJJ Buzău. Jandarmii vor prezenta prezenta atribuţiile instituţiei, categoriile de personal destinat să execute misiunile specifice şi tehnica din dotarea structurilor mobile, antiteroriste, şi activitatea jandarmilor montani. În cadrul evenimentului, jandarmii din cadrul Compartimentului de Prevenire şi Combatere a Faptelor Antisociale vor distribui materiale informative legate de cunoaşterea legislaţiei şi de prevenirea victimizării.

Invitaţia lansată de jandarmi pare tentantă mai ales pentru cei mici, pentru că, în cadrul activităţii, jandarmii buzoieni au pregătit o serie de surprize pentru ei, deoarece conducerea Inspectoratului doreşte ca, în acest an, abordarea acestei zile să fie inedită, ,,fiind de natură a avea o <altfel> de zi a porţilor deschise”, după cum precizează purtătorul de cuvânt.

Ziua Jandarmeriei Române se sărbătoreşte oficial pe 3 aprilie, dată la care, în anul 1850, Grigore Alexandru Ghica, domnul Moldovei (1849-1853), a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând actul de înfiinţare a jandarmeriei: ,,Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“. Acesta este actul de naştere al acestei arme şi a stat la baza tuturor legilor care au urmat, principiile sale rămânând valabile în întreaga istorie a Jandarmeriei Române. În prezent, Jandarmeria Română este instituţia specializată a statului, cu statut militar, componentă a Ministerului Administraţiei şi Internelor, care exercită, în condiţiile legii, atribuţiile ce îi revin cu privire la apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a proprietăţii publice şi private, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor şi a altor încălcări ale legilor în vigoare, precum şi la protecţia instituţiilor fundamentale ale statului şi combaterea actelor de terorism.