Ponta, Tăriceanu și Rovana Plumb ne îndreaptă spre dezastrul grecesc!

   Cine nu a văzut vreodată un om în stare de euforie accentuată, care, cu o nepăsare cinică, prostească și criminală, înainte a ajunge acasă și a-și bate copiii și soția, își golește buzunarele de toți banii, făcând cinste în stânga și în dreapta tuturor prietenilor și neprietenilor din cârciumă, pentru ca, în final, să dea și foc propriei case, îi are acum, drept model de populism idiot, pe acest Victor Ponta și pe Guvernul său, care, împreună, beți de putere, au mărit cu 12% salarile pesonalului nedidactic și pensiile speciale pentru militari, polițiști, diplomați și funcționari parlamentari!

  Fără să consulte specialiștii, doar pe baza calculelor incașe ale cumetrei Rovana Plumb, și a altora de anvergura matematică a acesteia, actuala putere vrea cu orice preț să ne ducă pe urmele falimentarei Grecii. Aceste ordonanțe de urgență, dincolo de scopul lor populist, au și menirea unor mine de teren post-electoral, situație în care, de va prelua puterea, acum sau în 2016, actuala Opoziție să aibă create toate posibilitățile unui eșec garantat; la o adică, viitorul guvern să nu aibă cum să facă față acestor cecuri fără acoperire, emise de muribundul Guvern Ponta.

Această manevră perversă a mai fost făcută de Călin Popescu Tăriceanu, când era prim-ministru, tot așa, într-o perioadă de final de mandat, înainte de alegeri. Se pare că, și acum, tot liberalul roșu se află în spatele măririi acestor salarii și pensii.

   Personal, l-am apreciat sincer pe Călin Popescu Tăriceanu. Până când a trecut în tabăra ,,kmerilor” roșii. Chiar și atunci, am fost convins că, în timp, ceilalți liberali, rămași atunci lângă Crin Antonescu, vor face tot posibilul și îl vor recupera, nimeni neînțelegând că, în cazul lui Tăriceanu, nu e vorba despre o cumplită ­si­nucidere politică, ci de o simplă și lașă eutanasiere ordinară, făcută din neputința de a mai fi vreodată ceea ce a fost și mai mult decât atât, vorba unui mare domnitor român.

   Situație caracteristică și eutanasiatului de la Istanbul, ghiaurul Ponta. Mare greșeală s-a făcut după alegerea noului președinte al țării, când Victor Ponta, după uluitorul său eșec, trebuia imediat înlocuit din funcția de prim-ministru!…