Nu pot fi bănuit de partizanat politic. Între anii 2009 și 2011, am publicat, într-un ziar online de mare audiență, săptămânal, peste 300 de tablete
politice. Mai precis, pamflete. După doi ani de activitate, ziarul s-a… autosuspendat foarte discret. Eram coleg cu alți patru scriitori, dintre care unul, profesor doctor în filologie, autor al unor cărți monumentale.
Am criticat, în felul nostru, toată clasa politică, vârfurile acesteia. Firește, ,,partea leului” i-am dedicat-o lui Traian Băsescu și celor din jurul său instabil. Pentru mine, totul s-a concretizat într-o carte tipărită recent de o editură bucureșteană, în cadrul unui proiect.
Anii aceia au trecut, cartea rămâne valabilă ca mărturie a epocii. Numai că, în viziunea mea, Băsescu de acum nu mai este ceea ce a fost. Nici partidul său. Cel de atunci, nu cel de acum. Se pare că istoria a făcut, ca întotdeauna, praf în calea sa.
În anul 2009, prea puțini îl criticau pe Băsescu și partidul închiriat de el lui Boc. Astăzi, toți politicienii stângii trag cu gura în viitorul fost președinte și-n fostul partid. Omul e la pământ, e terminat. Dar e bun de propagandă electorală, materie primă pentru cei aflați, acum, pentru scurtă vreme, la putere. Tot așa e afurist și actualul PDL, cel de acum, nu cel din timpul guvernărilor Boc-Ungureanu.
Astăzi este clar că pericolul excesului de putere se află în posesia ”celui mai mare partid”. În acestă direcție ar trebui să-și îndrepte atenția critica obiectivă . Din ditamai comandantul de vapor, bietul marinar Băsescu a ajuns șef de hidrobicicletă pe ,,lacul rusesc”, la Neptun, în week-end. Tot cu hidrobicicleta își va ara și moșia de la Nana. E rândul poneiului Ponta să se umfle în pene precum proletarul în izmene. Evident, acum mâna care ne caută portofelul e a lui Ponta. Și a băiatului ăla cu limba scăpată în mașina de tocat, Zgonea parcă.