Procesul senatorului PSD Victor Mocanu a început cu o pauză

Așteptat cu interes de opinia publică, procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție al senatorului PSD Victor Mocanu, trimis în judecată de DNA, a început cu o amânare. ,,În baza art.6 alin. 2 din Legea

nr.255/2013, trimite cauza ce formează obiectul dosarului penal nr.5994/1/2013, privind pe inculpații Mocanu Victor, Lungu Constantin, Badic Daniel Mihai și Husea Eugenia la judecătorul de cameră preliminară pentru a proceda potrivit dispozițiilor art. 342-348 din Codul de procedura penală. Definitivă. 18.04.2014”, se precizează în încheierea de ședință.

Acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice, dat fiind faptul că a încheiat o serie de contracte ilegale în perioada în care ocupa funcția de preșe­dinte al Consiliului Județean Buzău, senatorul PSD Victor Mocanu ar mai putea merge în fața instanței abia peste două luni. Asta pentru că, potrivit noului Cod Penal, rechizitoriile procurorilor trebuie analizate de un judecător de cameră preliminară, noua prevedere fiind intrată în vigoare de la 1 februarie 2014. Probele stau la analiză la judecătorul de cameră preliminară, vreme de 60 de zile, unde cei acuzați de săvârșirea de infracțiuni au posibilitatea să conteste actul de trimitere în judecată formulat de procurori. După ce prezumtivii infractori și-au făcut toate mendrele, combătând ancheta procurorilor, judecătorul de la camera preliminară analizează contestațiile acestora și răspunsurile date de parchete, după care decide dacă dosarul va fi sau nu trimis în judecată.

Munca procurorilor pusă sub semnul întrebării

Potrivit noului Cod Penal, instituția ,,camerei preli­minare”este o etapă intermediară între ancheta procurorilor finalizată cu rechizitoriul ce până cu puțină vreme în urmă era trimis direct instanțelor spre judecare. Aceasta este o structură care a fost înființată ca intermediar între procurori și judecătorii instanțelor de fond și care iau o decizie, în termen de 60 de zile de la depunerea actului final de trimitere în judecată a potențialilor infractori și până când dosarul ar urma să fie preluat de instanța care să judece pe fond cauza, timp în care inculpații au posibilitatea de a ataca rechizitoriul în care sunt acuzați de săvârșirea faptelor penale.

Conform noului cod de procedură penală, în intervalul de 60 de zile menționat, judecătorul de la camera preliminară trebuie să înștiințeze părțile din dosar privind actul de inculpare, acestea având posibilitatea de a formula cereri sau ridicări de excepții. Pentru aceasta se dă un termen până la care cererile sau excepțiile ridicate se trimit parchetelor care au finalizat rechizitoriile. Acestea trebuie să răspundă în termen de 10 zile și în intervalul celor 60 de zile prevăzute de judecătorul de la camera preliminară se va pronunța, după caz, trimițând dosarul la instanța de fond ori spre completarea anchetei, la procurori. Cei mai nemulțumiți dintre magistrații care contribuie la înfăptuirea actului de justiție în România, conform noului Cod Penal, sunt procurorii care își văd în acest fel munca lor pusă sub semnul întrebării încă din start, fiind supusă înainte de toate, judecății inculpaților trimiși în judecată care, teoretic, pot veni cu avocați de calibru care să dărâme în fața judecătorului de cameră preliminară munca lor de luni întregi, câteodată. Și nu pe chestiuni de fond, pentru că în această cameră preliminară se pot rezolva doar probleme ce țin de formă ori de procedură și oricum în timpul anchetei, conform vechilor prevederi, care nu au fost abolite de noul Cod Penal, cei inculpați au avut pe tot parcursul anchetei dreptul la un apărător.

Echipamente medicale supraevaluate, dar… nelivrate

În dosarul în cauză, senatorul PSD Victor Mocanu a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) alături de alte trei persoane. Potrivit rechizitoriului Direcției Națio­nale Anticorupție (DNA), între 6 aprilie și 14 mai 2012, în urma unei înțelegeri pe care Mocanu a avut-o cu Mihail Bădic, administrator al unei firme, în scopul inaugurării aparente a noului sediu al Maternității – Secție Exterioară a Spitalului Județului Buzău, a încheiat, în mod ilegal, un număr de opt contracte de furnizare de echipamente medicale. Dintre acestea, șapte contracte erau de achiziție directă, iar unul era de închiriere. Mai mult, spun procurorii anticorupție, Mocanu a aprobat efectuarea plăților în condițiile în care echipamentele medicale, pe lângă faptul că fuseseră supraevaluate, nici nu fuseseră livrate, iar „contractul de închiriere era lipsit de utilitate, cheltuielile angajate fiind în mod vădit ineficiente din punct de vedere economic“. Aceste achiziții au fost făcute, susține DNA, cu ajutorul fostului director executiv al Direcției pentru Administrarea Patrimoniului și Investiții, Constantin Lungu. Acesta a fost cel care a întocmit, în fals, mai multe documente, respectiv al Eugeniei Husea, inculpată și ea în dosar. Husea, în calitate de reprezentant comercial al respectivei firme de echipamente medicale, a participat la simularea pretinselor proceduri ce au stat la baza achizițiilor publice directe a echipamentelor, prin obținerea unor oferte de prețuri supraevaluate și transmiterea acestora către Consiliul Județean Buzău. De asemenea, au fost trimiși în judecată Lungu Constantin, fost director executiv al Direcției pentru Administrarea Patrimoniului și Investiții, acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. A fost trimis în judecată și Bădic Daniel Mihail, administrator al unei societăți comerciale cu capital privat, acuzat de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată și în formă continuată. O a patra persoană trimisă în judecată este Husea Eugenia, și ea reprezentant al unei societăți cu capital privat, aceasta fiind acuzată de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice. Dosarul a fost înaintat spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție, în acest caz procurorii beneficiind de sprijinul Serviciului Român de Informații (SRI).

Între timp, Consiliul Județean Buzău s-a constituit parte civilă în proces.