Buzăul se află în topul judeţelor cu păduchi în unităţile de învăţământ. În urmă cu mai bine de o săptămână, ,,Evenimentul Zilei” trăgea un semnal de alarmă cu privire la situaţia pediculozei din unităţile de învăţământ din România. Site-ul evz.ro informează că situaţiile de la Direcţiile de Sănătate Publică pe care le-au primit în perioada aceasta cu privire la numărul copiilor cu păduchi, arată că în 25 de judeţe din ţară, din 42, s-au depistat 4.033 de astfel de cazuri, dintre care 2.464 la oraşe şi 1.569 în mediul rural. Locul I a fost ocupat de judeţul Neamţ, cu 343 de copii cu păduchi, urmat fiind de judeţul Harghita, cu 332 de cazuri, judeţul Vaslui, cu 330 şi Sibiul, cu 300 de cazuri. Din nefericire, şi Buzăul se află în topul judeţelor în care copii s-au întors din vacanţă la şcoală cu păduchi. Au fost descoperite peste 200 de cazuri.
Potrivit aceleiaşi surse, judeţele cu peste 200 de cazuri de pediculoză sunt: Buzău (236) şi Bucureşti (234). Locul VII este ocupat de judeţul Hunedoara, cu 195, locul VIII, judeţul Bacău, cu 192 cazuri, urmat de judeţul Galaţi, cu 160 de copii cu păduchi, şi judeţul Vâlcea, cu 152 de cazuri.
Prevenţia ar fi cea mai bună metodă de a menţine igiena copiilor. În farmaciile din România există foarte multe tratamente împotriva păduchilor.
Preţurile pleacă de la 15 lei şi pot ajunge şi la 50 lei. Pe lângă şampoanele sau loţiunile folosite, există şi un pieptăn special care este recomandat a fi folosit la părul copilului.
După ce păduchii au dispărut este recomandat, de asemenea, a se folosi o dată pe săptămână un spray de prevenire, care costă în jur de 45 de lei.
In Spania sint la moda paduchii,la ei e ceva normal,nu e o rusine,iar paduchii trag la parul curat,referitor la preturile produselor sint mai scumpe ca in Spania,cine isi permite sa dea atitia bani pe un sampon?si baiatul cel mare al meu a luat de la scoala,dar am avut noroc sa il gasesc in aceiasi zi…..ce sa zic,se mai intimpla…o zi buna va doresc