Peste 20 de posturi pentru medici și farmaciști, scoase la concurs de Spitalul Județean Buzău

   După ce, în decursul acestui an, Spitalul Județean Buzău   și-a completat personalul cu aproximativ 120 de noi angajați în urma scoaterii la concurs a peste 130 de posturi vacante pentru asistenți medicali, moașe, infirmieri, brancardieri, îngrijitoare, agenți DDD, care au stârnit interesul unui număr foarte mare de candidați, în luna iulie și-a propus să atragă noi specialiști,  care să lucreze în cea mai mare unitate sanitară din județ.

   Astfel, Spitalul Județean de Urgență Buzău a scos la concurs în această perioadă 19 posturi vacante pentru medici și două pentru farmaciști pentru care înscrierile se fac până la data de 1 iulie.

   Este vorba despre câte patru posturi de medic specia­list, câte unul  la secțiile Chirurgie Generală,  Urologie, UPU – SMURD și la Cabinetul de recuperare, medicină fizică și balneologie.

   De asemenea, sunt scoase la concurs câte două  posturi vacante pentru medici la secțiile Medicină Internă, Cardiologie, Pediatrie, trei locuri pentru Medicină de urgență UPU – SMURD și câte un post disponibil la secțiile Neurologie, Neonatologie, Cabinet Boli Infecțioase, Cabinet Oncologie medicală, ORL și   La­bo­ratorul de Radiologie și imagistică medicală.

   Totodată, sunt disponibile două posturi pentru farmaciști specialiști la farmacia maternității și la farmacia Oncologie, TBC, Boli Infecțioase.

   Candidații interesați de posturile vacante menționate trebuie să achite la înscriere o taxă de concurs în valoare de 150 de lei.