Incendiu pe DN2 E85, după ce un microbuz cu călători a luat foc în trafic

   Ieri dimineață, în jurul orei 9,00, în timp ce se afla în trafic pe DN2 E85, în apropiere de localitatea Căldărușanca, un microbuz a luat foc.

   În timp ce flăcările cuprin­deau autovehiculul, cei șase pasageri și șoferul au coborât din mașină și au alertat prin 112 pompierii. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri de la ISU Buzău,  cu două autospeciale cu apă și spumă.

   Totodată, a fost trimisă și  o Ambulanță SMURD, pentru a acorda îngrijiri în cazul unor persoane rănite, dar, din fericire, niciunul dintre călătorii din microbuzul care a luat foc nu a avut nevoie de ajutor me­dical.

   Circulația a fost blocată în zonă timp de 20 de minute, până când incendiul a fost localizat și stins.

   Microbuzul a fost distrus complet, iar cauza incendiului a fost un scurt-circuit produs la instalația de aer condiționat. Cei șase călători din microbuzul care venea de la Galați și se îndrepta spre București au fost preluați de un alt autovehicul și și-au conti­nuat drumul către Capitală.