Perioadă de excepție pe care o traversează atleta Marina Baboi în startul sezonului în aer liber! Stadionul de Atletism din Capitală a fost, la sfârșitul săptămânii trecute, gazda Campionatului Național Școlar și a Concursului Național de primăvară al juniorilor 1, competiție la care au fost prezenți și atleți buzoieni de la LPS, CSS și Colegiul Național „Al. Vlahuță“ Rm. Sărat.
După ce, în urmă cu o săptămână, reușise să se impună în probele de 100 și 200 de metri plat din cadrul primului Grand Prix în aer liber, sprintera Marina Andreea Baboi, legitimată la LPS Buzău și pregătită de profesorii Doina Voinea și Gabriel Nicolau, s-a dovedit din nou de neînvins în ambele probe de sprint la care a luat startul. Atleta buzoiancă a devenit campioană națională școlară în probele de 100 m plat și 200 m plat, câștigând, totodată, și cele două probe din cadrul Concursului Național de primăvară al juniorilor 1. Aflată la începutul pregătirilor pentru competițiile ei de obiectiv din 2017 și doar la a doua apariție în aer liber în acest an, Marina Baboi a demonstrat că este în ascensiune de formă și că poate oferi un an în care să-și bată propriile recorduri în materie de performanțe sportive.
Sportiva a ajuns acum la cinci titluri naționale cucerite în acest an, dintre care trei în sezonul indoor, și la 16 clasări pe treapta cea mai înaltă a podiumului în 2017.
De majorat, la Internaționalele României
Pentru Marina Baboi, provocările continuă. La sfârșitul acestei săptămâni, când va împlini 18 ani, ea își va serba ziua așa cum a făcut-o de fiecare dată în ultimii trei ani. Marina Baboi a fost invitată de Federația Română de Atletism să participe la Internaționalele României care vor avea loc la Cluj Napoca, pe „Cluj Arena“.