Indiscutabil, Palatul Comunal reprezintă o emblemă care se confundă cu Buzăul însuşi, un simbol architectonic de valoare patrimonială care merită toată atenţia.
Indiscutabil, Palatul Comunal reprezintă o emblemă care se confundă cu Buzăul însuşi, un simbol architectonic de valoare patrimonială care merită toată atenţia. Proiectul, datorat celui care a fost un edil de excepţie şi căruia îi datorăm începuturile modernizării Buzăului, Nicu I. Constantinescu, a avut la vremea respectivă şi adversari, unii dintre politicienii opoziţiei spunând că: “Ce-i trebuie chelului tichie de mărgăritar şi Buzăului Palat Comunal!”. Dar aceştia au fost nevoiţi să accepte realitatea, deoarece mult timp a fost considerată cea mai impunătoare construcţie comunală din Vechiul Regat, iar Nicolae Iorga, care a vizitat Buzăul când lucrările erau în toi, a considerat-o drept “cea mai frumoasă primărie din ţară şi o podoabă de mare preţ pentru Buzău”.
Dintre toate încăperile, sala de recepţii a reprezentat, până la distrugerea ei în timpul incendiului din noaptea de 27/28 august 1944, o bijuterie cu ornamente în stil veneţian, locul unde s-a desfăşurat ceremonia de inaugurare din toamna anului 1903 şi apoi, anual, şedinţele de învestire, după alegeri, a administraţiei comunale, şedinţele solemne dedicate marilor momente ale istoriei naţionale, dar şi concerte (26 mai 1928 – Bianca Soraya şi Dimitrie Onofrei de la Opera din Chicago), matinee şi festivaluri artistice organizate de Societatea „Amicii Artei”, conferinţe, baluri ale diferitelor societăţi ale foştilor luptători (Fiii Apărători ai Patriei, Societăţii de Cruce Roşie), dar, mai ales, tradiţionalul bal de 24 Ianuarie organizat de Liga Culturală. Iată ce se spunea într-o publicaţie locală despre balul de la 24 ianuarie 1939: “Participanţii, în costume populare, au organizat o frumoasă serbare cu cântece populare şi jocuri româneşti. Cel mai frumos costum popular a fost premiat. Scopul acţiunii – păstrarea şi dezvoltarea gustului şi simţământului naţional pentru tot ceea ce este românesc, cât şi constituirea unui fond pentru activităţi culturale, educative şi naţionale”.
S-au găsit şi cârcotaşi…
Ca mobilier, în mijloc trona o masă din stejar masiv cu picioare ce se terminau cu capete de lei, scaune capitonate, covoare şi o colecţie de tablouri ale unor pictori renumiţi. Interesant un articol din 4 iulie 1931 cu următorul conţinut: “Fostul primar, Pretor Grigorescu, neglijând chestiuni importante ale comunei, a ornat sala de recepţii a primăriei cu tablouri de artă pe care le-a plătit sau urmează a le plăti, cu sume fantastice. Cum oraşul este ameninţat să rămână fără lumină şi apă din cauza lipsei de bani, ar fi un scandal dacă nu s-ar anula sumele respective”.
Pentru a nu fi distruse de eventuale bombardamente – un asemenea eveniment s-a produs la 8 august, de către avioane britanice -, o mare parte din patrimoniul primăriei a fost depozitat la Primăria comunei Simileasca, la înapoiere, procesul verbal de predare indicând şi tablourile din sala de recepţii: Bulgăraş: “Cămaşa mov”, “Portret de femeie” şi “Flori în glastră”; Alexandru Moscu: trei peisaje, “Peisaj de toamnă”, “Tors” şi “Casă la ţară”; Adina-Paula Moscu: “Peisaj” (deal); Gori Mircescu: “Trei ţărănci” (2 buc.), “La horă”, “Ţăran şi ţărancă”, “Ţărancă”, “Ciobăniţă”, “Casă de ţară”, ”Peisaj” (colţ de sat); Zakolsky: ”Peisaj rural”; Eleonora Codreanu-Dobrovici: ”Peisaj”, ”La spălat”, ”Crini”, ”Regele Mihai I”, ”Moş Tarcoci”; Bondarik: ”La troiţă”; Gogu Iliescu: ”Flori în glastră”; Al Pall: ”Interior de biserică”; nesemnate: ”Casă la ţară” şi ”Flori în glastră”.
Dacă ”Moş Tarcoci” şi, posibil şi alte picturi, se găseşte în patrimoniul Muzeului Judeţean, despre celelalte nu se mai ştie nimic…
Rubrică realizată cu sprijinul istoricului Valeriu Nicolescu