Din 1948, de când a început să scrie culegeri de matematică, profesorul Grigore Gheba, cu cele peste 30 de culegeri publicate, poate fi considerat pe drept cuvânt ,,profesorul care a scos la tablă o țară întreagă”.
Cel mai cunoscut autor de culegeri de matematică din România, profesorul Grigore Gheba
(15 august 1912 – 5 septembrie 2004) este cel care, chiar la 91 de ani, publica o nouă lucrare, ,,Teme fundamentale în studiul matematicii – Clasele IV-X”. Culegerea era prima pe care venerabilul profesor nu a testat-o mai întâi pe elevii săi și are pe copertă ,,figura Gheba”, model geometric ce a limpezit ani de-a rândul mințile elevilor. Profesorul Gheba nu s-a sfiit niciodată să critice concepția manualelor școlare, fapt care i-a atras antipatia autorilor vremii, dar și simpatia profesorilor din întreaga țară. Este cel care a avut marea inteligență pedagogică să împartă probleme pe genuri de soluții, ,,a ipotezelor, a restului din rest, a comparației”, astfel algebra, dar mai ales geometria, devin punctul forte al lui Gheba, reușind să le facă mai ușor de înțeles de către generații de elevi. Consecvent în tot ceea ce a întreprins, Grigore Gheba a fost o viață profesor la școala Generală Nr. 146 din Capitală. Puțini știu însă faptul că Grigore Gheba și-a început drumul spre Matematică la liceul din Râmnicu Sărat, oraș în care a debutat și cariera sa militară și în care s-a întors, pentru o scurtă perioadă de timp în calitate de prefect al județului.
În cele ce urmează, vă prezentăm un interviu pe care Grigore Gheba l-a acordat în noiembrie 2003 lui Remus Radu.
Anii de școală
M-am întâlnit cu profesorul – și generalul în retragere – Grigore Gheba în sufrageria casei sale, din cartierul bucureștean Drumul Taberei, și am împărțit pentru cîteva ore aceeași masă acoperită cu sticlă spartă la unul dintre colțuri. Ne despărțea un mănunchi de poze. Războiul, matematica, femeile iubite. O viață.
,,M-am născut într-un sat de munte din județul Vrancea, se cheamă Poienița – Dumitrești, ca unul dintre cei șapte copii ai unei familii sărace. Mama mea, Maria, punea gaz în lampă doar sâmbăta și duminica, în restul săptămânii culegeam surcele ca să țin focul treaz în sobă și să pot face socoteli cu condeiul pe tablița din piatră moale. Lucram dintr-o carte, <1001 de probleme de matematică> se numea, primită de la un unchi, inspector de matematică”, povestește profesorul Gheba.
Băiatul nu împlinise încă 12 ani când știa pe dinafară cartea de probleme, stârnind uimirea unchiului. La imboldul acestuia, într-o dimineață, Maria Gheba arunca într-o traistă patru ouă fierte lîngă un pumn de mămăligă și, cu Grigore de mână, o luă peste dealuri, cale de 30 de kilometri pe jos, să-și dea feciorul la liceul din Râmnicu-Sărat. Ajunseră înainte de căderea soarelui, plini de praf și flamînzi. Femeia începu să plîngă fără să poată spune de ce. Îi agăță copilului traista pe umăr, făcu o cruce mare cu dreapta deasupră-i și-l împinse pe poarta școlii.
Puiul de țăran intră într-un hohot de râs. Uniformele apretate din bănci se hlizeau de opincile lui. Se opriră doar când directorul Gherda își slobozi glasul către nou-venit: ,,Ce știi tu din matematici, băiete!?”. ,,Știu tot din cartea asta!”, îndrăzni Grigore, scoțând din traistă cărțulia de la uncheș. Peste clasă se lăsă o tăcere curioasă. ,,Ia scrie-mi tu pe tablă trei milionimi!”. Noul venit apucă creta și scrijeli cu zgomot ascuțit… 0,000.003. Gherda zâmbi, apăsă un buton și-n cîteva clipe pe ușă se iți capul contabilului școlii.
,,Îl iei pe țărănoiul ăsta, îl îmbraci la magazinul <Mireasa> și-l pui la internat, o să fie elevul școlii mele”. Lui Grigore i-au trebuit trei săptămâni să învețe să meargă în ghetele galbene cu toc de patru centimetri pe care le primise de la școală.
Prizonier la cotul Donului
Tânărul Gheba urmă apoi școala de ofițeri în rezervă de la Bacău și obținu gradul de sublocotenent. Își amintește că a rămas concentrat permanent la Râmnicu-Sărat, ,,pentru că nevestei colonelului Anastasescu, comandantul regimentului, îi plăcea cum dansam”. Știa ea, coloneleasa, ceva, de vreme ce, tocmai în timpul unui bal, sublocotenentul a cucerit inima unei frumoase învățătoare, Lilica Popescu, care, în 1936, avea să-i devină soție. Războiul l-a purtat pe sublocotenentul de artilerie Grigore Gheba în Transnistria, unde avea să lupte împotriva rușilor. Pe 3 noiembrie 1942 a căzut prizonier la Cotul Donului.
,,În vagonul meu aveam nouă morți și, în mijloc, o grămadă mare de excremente. Într-un alt vagon, cei rămași în viață tăiaseră fesele morților și le mâncaseră. După ce am trecut prin trei lagăre, dintr-un bărbat voinic, la 26 de ani, ajunsesem sa cîntăresc 39 de kilograme. Atunci a apărut îngerul vieții mele”.
Marusia, îngerul cu ochi albaștri
Era medicul lagărului, avea gradul de căpitan, era blondă cu ochi albaștri. O chema Marusia Anka. ,,S-a așezat lângă patul meu, plângeam, convins că mai am câteva ore de trăit. M-a întrebat de ce plâng, i-am răspuns că nu voi mai vedea niciodată țara. M-a mutat într-o altă cameră și s-a îngrozit de oasele mele când m-a dezbrăcat să mă consulte. A revenit cu niște lapte și ouă. Nu mai văzusem de doi ani așa ceva. Mai târziu am aflat că erau din rația ei…“
Așa începu între cei doi o poveste de dragoste care a continuat tot războiul. La îndemnul Marusiei, Grigore Gheba s-a înscris în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților. A fost de două ori rănit și decorat de opt ori. În ciuda acestei evoluții, a avut relații tensionate cu câțiva conducători sovietici, accentuate imediat după război, când, ca prefect, pentru scurt timp, al județului Râmnicu-Sărat, a fost acuzat de antisovietism.
,,Am părăsit toate structurile și m-am înscris la Facultatea de Matematică din București. Nu mi s-a permis să acced la catedre înalte pentru că am refuzat să mă înscriu în partid”. În 1955, prima lui soție a murit, iar Gheba s-a recăsătorit doi ani mai tîrziu cu Lucreția, care-i stă și astăzi alături. Dintre culegerile care l-au făcut faimos, cea dintâi a scris-o profesorul în 1958. Erau vremuri tulburi, cînd învățămîntul românesc suferea de lipsa profesorilor calificați de matematică.
,,Foarte mulți învățători predau matematica după manuale pe care nici ei nu le prea înțelegeau. Fiind cooptat într-o brigadă de inspecție în școli, am constatat că profesorii necalificați făceau erori grosolane în rezolvarea unor probleme din manualul de matematică. La o astfel de vizită, făcută chiar în comuna mea natală, profesorii m-au rugat să le rezolv problemele din manual și să le trimit prin poștă. Am lucrat două luni împreună cu soția, le-am multiplicat în 50 de exemplare și le-am expediat Inspectoratului Școlar din Râmnicu-Sărat. Am primit apoi cereri din toată țara. Atunci am scos prima culegere în 350.000 de exemplare. S-au epuizat în câteva zile”.
Niciuna dintre culegerile care au urmat nu dădea greș, pentru că profesorul proba toate exercițiile cu elevii pe care îi avea acasă, la meditații. ,,Țin minte că, odată, la un concurs de matematică, din 18 câștigători, 16 erau pregătiți de mine. Aveam două serii pe zi, a câte 3-4 copii, nu acceptam mai mulți într-o serie pentru că nu era eficient. Mă sună și acum din America să-mi mulțumească foștii elevi”.
Culegerile, vândute în șase milioane de exemplare
Gheba nu s-a sfiit niciodată să critice concepția manualelor școlare, fapt care i-a atras antipatia autorilor, dar și simpatia profesorilor din țară. El a avut marea inteligență pedagogică să împartă problemele pe genuri de soluții, ,,a ipotezelor, a restului din rest, a comparatiei”, lucru care avea darul să facă și algebra, dar mai ales geometria, punctul forte al lui Gheba, mult mai ușor de înțeles. În 1975, când faima lui era la apogeu, Suzanea Gâdea a încercat să-i interzică să mai publice. Dar la intervenția altor capi ai regimului, a lui Gogu Rădulescu, în special, profesorul și-a putut continua munca.
A publicat 34 de culegeri într-un tiraj total de peste șase milioane de exemplare. Cot la cot cu Gheba au lucrat soția, Lucreția Gheba, și Carmina Gheba Dragomir, fiica adoptivă a cuplului. La 15 aprilie (2011, n.r.), Editura Univers a scos pe piață cea mai recentă dintre culegerile profesorului Gheba.
La plecare îl întreb dacă mai știe ceva de căpitanul cu zulufi și ochi albaștri. Îmi spune, ușor șoptit, că în 1998, cu acordul soției și cu 340 de ruble în buzunar, a zburat la Moscova, să dea de urma îngerului. Când a ajuns în fața blocului de pe Bulevardul Maxim Gorki, unde s-a petrecut o noapte din dragostea lor, i s-a oprit inima în loc. N-a mai găsit-o pe Marusia. A rămas la locul ei doar pădurea de molizi de la marginea Moscovei.