O fetiță de 4 ani carbonizată și un băiat de nici 3 ani cu arsuri grave, după ce fratele mai mare i-a încuiat în casă

    Anchetă la Glodeanu Sărat, unde, ieri, o fetiță de 4 ani și opt luni a unei familii de romi a sfârșit carbonizată într-un incendiu care a cuprins baraca  în care locuia împreună cu mama și cei doi frați.

    Așa-zisa locuință a fost cuprinsă de flăcări, luni dimineață, din cauze încă neelucidate, când mama copiilor era plecată prin sat, unde muncea cu ziua. Potrivit ISU Ialomița, incendiul a fost anunțat în jurul orei 10.00. Două autospeciale au fost trimise la intervenție, împreună cu un echipaj SMURD. La fața locului, pompierii au constatat că incendiul cuprinse­se toată locuința, iar acoperișul era prăbușit în interior.

    Când au putut intra, printre rămășițele arse, echipele de salvare au găsit într-una dintre încăperi cadavrul unui copil. A fost identificat repede ca aparținând fetiței de patru ani și opt luni a proprietarilor. Un frate de-al ei, de nici trei ani, a fost salvat de localnici înainte să ajungă echipele de intervenției. El a fost dus în stop cardio-respirator la un spital din apropiere, iar după ce a fost stabilizat, a fost transferat cu un elicopter SMURD la o unitate spitalicească din București. Starea băiatului este destul de gravă, copilul având arsuri de gradul II pe corp.

    Echipajul SMURD trimis la fața locului i-a acordat primul ajutor celui de-al treilea copil al familiei care a suferit un atac de panică. Copilul, în vârstă de 7 ani, a plecat în sat imediat după ce mama lui a plecat la muncă și i-a lăsat pe cei doi frați mai mici încuiați în casă. Când s-a întors acasă și a văzut flăcările a intrat în stare de șoc. Vecinii au văzut flăcările, și au încercat să-i scoată pe cei doi copii, însă pentru fetiță a fost prea târziu.

   „La fața locului s-au deplasat doi ofițeri și 11 subofițeri de la secția Urziceni cu două autospeciale cu apă și spumă, însoțiți de un echipaj de prim ajutor SMURD. În momentul sosirii acestora, incendiul se manifesta la toată suprafața clădirii, iar o fetiță de 4 ani era decedată într-unul din dormitoare. Fratele acesteia, în vârstă de 3 ani, intoxicat cu monoxid de carbon, a fost preluat de un cetățean din zonă și transportat înaintea sosirii echipajelor de intervenție. Copilul a fost preluat apoi de un elicopter SMURD și transportat la București. Cel de-al treilea copil, un băiat de 7 ani, a suferit un atac de panică, i-au fost acordate primele îngrijiri medicale“, a declarat George Damian, de la ISU Ialomița.

   Ieri, până la închiderea ediției, nu se cunoșteau cauzele exacte ale producerii trage­diei. Cel mai probabil, însă, joaca copiilor cu focul este cauza incendiului.

   Vecinii au spus că mama copiilor, în v#rstă de 27 de ani, se afla în sat la muncă, în timp ce tatăl lor este la închisoare.

   Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cerecetările sub supravegherea unui procu­ror.