Percheziții într-un caz de evaziune fiscală în distribuția de cafea

UPDATE: În județul Buzău, perchezițiile au avut loc la o societate din Aldeni.

Mai multe percheziții au loc marți dimineață, într-un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de un milion de euro, transmite Poliția Capitalei. Conform România TV, este vorba de unul din cei mai mari distribuitori de cafea. Conform comunicatului transmis de Poliția Capitalei, „În acest moment, 120 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pun în aplicare 50 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Iaşi, Suceava, Hunedoara, Maramureş, Buzău şi Giurgiu şi pun în executare 42 mandate de aducere într-un dosar privind comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Din datele şi probele administrate în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că suspecţii, în calitate de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, au înregistrat contabil şi au declarat fiscal cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, cheltuieli reflectate de achiziţii fictive de produse agro-alimentare, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale. Prejudiciul adus bugetului consolidat al statului este de aproximativ 1.000.000 de euro. Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.”

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei, percheziţiile sunt efectuate la firmele 3C Business & Concept Solutions, Bst distribuţie şi Bristot complex.