Numărul diabeticilor creşte alarmant

Organizaţia Mondială a Diabetului trage un semnal de alarmă. În lume  sunt în prezent 280 de milioane de persoane diagnosticate cu diabet zaharat, dintre care 55,2 la sută locuiesc în Europa.

Organizaţia Mondială a Diabetului trage un semnal de alarmă. În lume  sunt în prezent 280 de milioane de persoane diagnosticate cu diabet zaharat, dintre care 55,2 la sută locuiesc în Europa.

     România, cu 747.721 de bolnavi în 2010 (68.381 cazuri noi), se situează pe primele locuri în Europa în ceea ce priveşte numărul de îmbolnăviri de diabet, iar în Buzău sunt peste 16.000 de persoane aflate în evidenţă cu această boală. Conform unui studiu din 2010, unul din patru români este obez (suntem în primele 10 ţări europene), iar rata obezităţii infantile atinge 6-8 la sută.

     Ieri, cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Diabetului, buzoienii au avut prilejul să-şi măsoare gratuit glicemia şi să afle de la voluntarii care s-au aflat în Piaţa Dacia cum să prevină această boală şi care sunt primele semne de alarmă.

     În următorii 20 de ani, specialiştii estimează că numărul diabeticilor  va ajunge la 380 de milioane, numărul diabeticilor în rândul copiilor şi adolescenţilor crescând cu trei la sută în fiecare an, iar al preşcolarilor cu cinci la sută.