Noi controale la deţinătorii de arme

Cu această ocazie, a fost descoperit un buzoian care adusese ilegal în ţară un pistol de autoapărare

Poliţiştii din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat recent o nouă acţiune de verificare a deţinătorilor legali de arme, avându-i în vedere, totodată, şi pe cei care posedă arme fără a fi autorizaţi în acest sens.

Astfel, zilele trecute, poliţiştii i-au vizitat acasă pe 17 deţinători legali de arme, pentru a verifica dacă aceştia respectă prevederile legale în ceea ce priveşte păstrarea armelor şi muniţiei aferente şi dacă şi-au reînnoit permisele de port armă, având totodată şi date despre câţiva buzoieni care deţineau arme ilegal. Printre aceştia, şi un tânăr de 22 de ani care, la finele anului trecut, îşi cumpărase din Bulgaria un pistol de autoapărare, cu gaze,  pe care l-a introdus ilegal în ţară, fără a-l declara la vamă. În plus, nici nu era autorizat pentru a deţine o astfel de armă, aşa că a ajuns în atenţia poliţiştilor, care l-au vizitat zilele trecute. Aceştia au găsit arma deţinută ilegal şi i-au întocmit tânărului dosar penal, confisacând totodată pistolul cu gaze.

Cu ocazia aceluiaşi control, doi deţinători legali de arme de tir cu aer comprimat, au fost lăsaţi fără permisele ce le dădeau dreptul să deţină, să poarte şi să folosească astfel de arme, după ce poliţiştii au descoperit că aceştia îşi păstrau puştile în locuri neasigurate. În total, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.000 de lei.