Poetul Nicolae Pogonaru este unul dintre cei mai vizibili literaţi buzoieni. Cariera sa literară ţine de perseverenţă şi de abilităţi spirituale de necontestat. E vorba despre un intelectual dozat, calm, ironic, detaşat de mizeriile breslei, plin de încărcături emotive explicate magistral în poemele sale.
Nicolae Pogonaru are un spaţiu liric al său, bine delimitat, un fel de ”Macondo” a la Marquez, un spaţiu liric, în care, dincolo de slujbe retorice, există o frământare existenţială cutremurătoare. Scurt, avem de-a face cu un poet oarecum clasic, dar şi bine ancorat în… viitorul prezentului… Un paradox. Cea mai recentă carte a sa, ”Gravuri de ocazie”, e un exemplu de poezie liberă, detaşată de curente literare, plină de viaţă şi de livresc. Îmi este aproape în orb să citez vreun poem sau vreun vers din Nicolae Pogonaru. Toate sunt veritabile, inconfundabile. Au ADN-ul poetului.
În prefaţă, Lucian Mănăilescu, un poet destul de hârşit în cele literare, observă un lucru mai greu de pipăit cu mintea: ,,Catalogat de critica critica literară drept <poet citadin> , Nicolae Pogonaru îşi poate revendica însă o descendenţă neobişnuită: în umbra lui zbânţuie un copil obraznic, pus pe şotii, care dă cu tifla lumii”. Corect, e vorba despre o ipostază a unei ,,inocenţe” calificate. Nicolae Pogonaru e un actor de zile mari, îşi asumă, cu spectacol, versuri care ies din seria poemelor obişnuite: ,,aflat în faţa completului/de judecată/un parlamentar corupt/acuzat că şi-a făcut averea/prin mijloace nu tocmai ortodoxe/a picat de acord cu instanţa/argumentând că de fapt/ el este catolic”. E un poem dur, contrar celor scrise de poet de-a lungul timpului. E o asumare a unei credinţe, diferenţa dintre albul murdar şi negru curat.
Îmi amintesc cum, în urmă cu câteva decenii, un împărat al muştelor, critic şi istoric literar în închipuirile sale, nu-i dădea nicio şansă poetului Nicolae Pogonaru, fiind convins că, după cartea de debut, gata, Pogonaru nu mai are ,,kerosen”. Nicolae Pogonaru, ca şi Dumitru Pană, Nicolai Tăicuţu şi alţi poeţi buzoieni de valoare, au propria lor operă literară. Nu-i mai poate scoate din literatura buzoiană (şi nu numai) niciun sergent literar de serviciu: ,,e liber în republică să faci tot ce vrei/liber să înjuri liber să furi/ liber să înşeli să delapidezi/e liber să stai în arest la domiciliu/cu copiii şi nevasta lângă tine/eventual cu amanta/liber să iei sau să dai şpagă/liber să stai în puşcărie/pe banii contribuabilului/e liber să-ţi torni prietenii/ sau foştii parteneri de afaceri/e liber la internet liber la sex/liber la bolile lumeşti/ e liber la consumul de etnobotanice/liber la piţipoancele de doi lei”. Am citat din poemul ,,libertate”, un poem lung, demonstrativ, cu ”dovezile” pe hârtie că trăim într-o lume nebună, vorba unui titlu de film arhaic.
Nicolae Pogonaru e un moralist temperat, un fel de Voltaire în concediu de odihnă, respiră inclusiv prin litere.
Iată ce zic alţii, pe scurt. ,,Este pur şi simplu <autopersiflant>“ (Alexandru Borcan). <Poezia lui Nicolae Pogonaru este dureros de reală> (Stan Brebenel). ,,Nicolae Pogonaru are darul dar şi amarul poetului citadin existenţialist” (Tudor Cicu). ,,Creaţia lui Nicolae Pogonaru şi-a conturat deja un topos identificabil”. ,,Mânuieşte cu mare uşurinţă cuvântul” (Titi Damian). ,,La Nicolae Pogonaru viaţa este aşezată în pagina cărţii” (Dumitru Ion Dincă). ,,Nicolae Pogonaru a crescut pe un fond polemic ireductibil” (Viorel Dinescu). ,,Proiectat în spaţiul deriziunii citadine ori sub-citabine, unde eul uman, sufocat de clişeele şi automatismele toatalitare, nu poate face decât mişcări de recluziune ori de distanţare ironic-amară, universul poetic al lui Nicolae Pogonaru e dominat de simbolurile mizeriei morale şi materiale în care a trebuit nu să trăim, ci să supravieţuim” (Gheorghe Ene). ,,Nicolae Pogonaru este poetul buzoian cu cel mai mare acces la puterea de înţelegere a cititorului!” (M. Ifrim). ,,Poezia lui Nicolae Pogonaru divulgă o sensibilitate ultragiată” (Gheorghe Istrate). „Parcurgând textele, cititorul simte toată zarva care caracterizează oraşul modern” (Ionel Necula).
Cam aşa stau lucrurile, în picioare, ca la tablă, la Bacalaureat. Am citat doar jumătate din numele celor care şi-au spus părerea despre poet. Nicolae Pogonaru, spre deosebire de eternii aspiranţi la Premiul Nobel, e un poet de manual. Până şi profesorii au de învăţat câte ceva din ,,lecţiile” de civism ale acestui cetăţean în ale scrisului.
Frumos comentariu!