Nici acum nu s-a aflat cine a furat acum un an parazăpezile de pe DN2

Autorităţile judeţului se pregătesc pentru iarnă. Dacă pentru deszăpezirea drumurilor judeţene procedurile sunt în grafic, iar licitaţia ar urma să se încheie până la sfârşitul lunii septembrie, pentru drumurile naţionale contractul cu firmele de deszăpezire este deja semnat. Se aşteaptă însă suplimentarea stocu­rilor de sare. Potrivit inginerului şef al secţiei, sunt pe stoc 600 t de sare şi urmează să se mai aducă alte 6.000 tone. De luna viitoare vor fi montate şi parazăpezi pe mai multe tronsoane. Este vorba despre 16 kilometri de drum naţional care vor fi protejaţi astfel pe DN2, DN22 şi DN1B.

Anul acesta însă, angajaţii de la Drumuri Naţionale ar trebui însă să fie mult mai vigilenţi. Anul trecut, imediat după ce au fost montate, peste o sută de bucăţi de panouri parazăpezi metalice amplasate de-a lungul DN2, la limita cu judeţul Ialomiţa, pe o lungime de peste 200 de metri, au dispărut în două rânduri, la interval de patru-cinci zile.

Potrivit şefului Secţiei Drumuri Naţionale Buzău, Leon Velicu, poate fi vorba despre o grupare bine organizată.

 „Nu credeam că sunt furturi realizate de către oameni simpli, ci de oameni care  s-au pregătit dinainte cu mijloace de transport adecvate. Fiecare panou este de doi metri pe doi metri şi are o greutate destul de mare. Doi oameni trebuie să le manipuleze, şi, ca să le cari de la 150 de metri, din mijlocul câmpului, prin noroi, să le duci la marginea părţii carosa­bile, unde să le încarci… Le poţi încărca într-o basculantă, nu într-un mijloc de transport obiş­nuit“, preciza Leon Velicu, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Buzău.

După aproape un an de la incident, doar 10% dintre panouri au fost recuperate, şi acestea fiind găsite la centre specializate de colectarea a fierului vechi. În schimb, Poliţa nu are încă niciun suspect, cazul fiind înregistrat cu autor necunoscut.

Parazăpezile care sunt confecţionate din cadru metalic din fier beton, cu rigle de tablă zincată au fost furate din aceeaşi zonă, pe timpul nopţii. Astfel de furturi au mai fost sesizate şi în anii trecuţi, dar de proporţii mult mai mici.

Un comentariu la „Nici acum nu s-a aflat cine a furat acum un an parazăpezile de pe DN2”

  1. Le-au furat drumarii din unul din judetele limitrofe. Ptr. ei era f. simplu si mult mai economic. Chiar de erau prinsi, ceace este imposibil cu politia ce-o avem astazi, se scuzau repede, confuzie, etc. Le-a mers si uite ca „orbii” Buzaului o sa orbecaiasca ani buni pana o sa-si dea seama

Comentariile sunt închise.