Muzeul Județean Buzău, expoziție eveniment pentru marcarea centenarului Armatei a 2-a

   Suita evenimentelor dedicate împlinirii a 100 de ani de activitate a Armatei a 2-a, organizate de Divizia 2 Infanterie Getica,  este completată de Muzeul Județean Buzău, în data de 17 august cu o expoziție-eveniment. Astfel, la ora 12,30 va fi vernisată expoziția „Armata a 2-a Centenar (1916-2016)”, în colaborare cu Divizia 2 Infanterie Getica, Muzeul Militar Național ,,Regele Ferdinand I” București și Filiala Constanța, Muzeul Municipal Câmpulung Muscel, Fundația „Mareșal Al. Averescu”. Aceasta cuprinde, pe lângă obiecte de patrimoniu din colecțiile muzeelor menționate, obiecte militare rare din colecții particulare.

   În cadrul expoziției vor fi prezentate publicului fapte de arme săvârșite de militarii buzoieni și râmniceni în timpul celor două războaie mondiale, alături de informații des­pre structurile în care ostașii au fost chemați la arme, res­pectiv Regimentul 8 Buzău, Regimentul 48 Infanterie, Regimentul 7 Artilerie, ­Re­gimentul 23 Artilerie Buzău, Divizia 5 Infanterie, Regimentul 8 Dorobanți Buzău, Regimentul 9 Dorobanți Rm. Sărat, Regimentul 32 Infanterie Ploiești, Regimentul 7 Artilerie Buzău, Regimentul 8 Rm. Sărat.

   Alături de faptele de arme, va fi ilustrată activitatea unor preoți militari buzoieni din timpul Primului Război Mondial, care au stat la căpătâiul multor ostași, în ultimele lor clipe de viață, alinându-le suferința, dar și ridicând moralul celor care se aflau pe front. De asemenea, participanții la această expoziție eveniment vor putea afla detalii despre orașul Buzău în timpul ocupației germane din perioada 1916 – 1918, despre Bătălia Râmnicului, cunoscută ca Bătălia de Crăciun, soldată cu un bilanț teribil în doar șase zile, respectiv 6.400 de morți, precum și despre soarta tragică a monumentului înălțat la Racovițeni pentru soldații căzuți în această luptă care a avut loc între 22 și 27 decembrie 1916.

   Totodată, sunt amintite în cadrul expoziției contribuția și jertfa soldaților buzoieni pentru patrie în Campania din Est și în Campania de Vest din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, alături de istoricul și evoluția Armatei a 2-a până în zilele noastre. Expunerea include numeroase distincții militare, precum ordine, medalii, decorații, brevete, toate obținute de buzoieni, pentru faptele lor de arme. Dintre acestea amintim Ordinul Mihai Viteazul, cea mai înaltă distincție militară a statului român, Ordinul Coroana României, Ordinul Steaua României, în diverse grade și clase, alături de medalii și cruci, precum Bărbăție și Credință, Virtutea Militară, Crucea Regina Maria, Crucea Serviciul Cre­dincios, Crucea comemorativă a războiului 1916-1918, Crucea Meritul Sanitar, Medalia Cruciada împotriva comunismului, Medalia Pro Basarabia și Bucovina, Ordinul Virtutea Aeronautică, Crucea comemorativă a războiului 1941-1945.

   Publicul va avea ocazia să admire uniforme, accesorii militare din Primul Război Mondial, dar și cele recente aparținând forțelor speciale care participă în misiuni pe teatrele de operații din Irak și Afganistan, arme albe și de foc, precum puști, carabine de tipul Mannlicher, Mauser, Mosin-Nagant, Zbrojovka Brno-Z.B, pistoale, revolvere, mitraliere Maxim, Schwarzlose, Maschinengewehr MG 42, Beretta, obuziere, săbii Toledo și Solingen, baionete, stilete, muniție de război.

   Nu vor lipsi steagurile, aparatele de comunicații și transmisiuni, mașina de criptat Enigma, telefoane de campanie, stații radio, manipulatoare militare Morse, teleimprimator etc. Tot cu acest prilej vor rula filmele documentare „Onoare și Patrie – Mareșalul Alexandru Averescu”, care prezintă cariera comandantului Armatei a 2-a în Primul Război Mondial și „Căzut la datorie”, dedicat sublocotenentului postmortem Narcis Șonei, căzut la datorie în aprilie 2005, într-o misiune în Afganistan, producție recompensată cu Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film „Eserciti e Popoli” din Italia.

   În aceași zi va fi vernisată și Expoziția „România – NATO – de la parteneriat la alianța în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură și mai bună”, începând de la ora 12,00.