Muncă „patriotică“ la AJF

     După ce a anunțat că vrea să demisioneze din funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal, Pompiliu Coșconea a spus că nu foarte multă lume dorește să îi ocupe locul. Actualul șef al forului buzoian a spus că, în cei peste 25 de ani de conducere, nu a fost niciodată remunerat și că s-a mulțumit cu pensia de colonel.

     Președintele Asociației Județene de Fotbal este mulțumit de munca pe care a realizat-o în cei peste 20 de ani în fruntea forului buzoian. În cadrul unei conferințe de presă, Coșconea a precizat că niciodată nu a avut un contract de muncă semnat cu AJF, așa cum se întâmplă în cazul majorității celor din comisiile entității responsabile de fotbalul județean.

     Faptul că județul nostru este unul dintre fruntașele țării când vine vorba de numărul echipelor participante în eșaloanele organizate sub egida asociației județene reprezintă un motiv de mândrie pentru actualul șef al AJF Buzău.

      În județul Buzău, primul eșalon are o singură serie, de 16 echipe, și câte două serii în diviziile cinci, respectiv șase. AJF Buzău are peste 80 de membri afiliați.