Mobilier special și manuale pentru 3.900 de buzoieni din clasa pregătitoare

            Buzoienii care nu și-au înscris până acum copiii în clasa pregătitoare mai au timp până vineri. Potrivit calendarului realizat de Ministerul Educației, între 11 și 18 mai, vor fi înscriși copiii care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ, astfel încât până vineri să fie înmatriculați toți micuții.     

            Buzoienii care nu și-au înscris până acum copiii în clasa pregătitoare mai au timp până vineri. Potrivit calendarului realizat de Ministerul Educației, între 11 și 18 mai, vor fi înscriși copiii care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ, astfel încât până vineri să fie înmatriculați toți micuții.      

            În ultima conferință de presă susținută de Florina Stoian în calitate de inspector general școlar, aceasta a anunțat că nu există nicio problemă la Buzău, în ceea ce privește clasa pregătitoare. „Mai sunt încă locuri libere pe care părinții își pot aduce copiii, iar dacă la anumite școli acestea s-au ocupat, se poate face o suplimentare de locuri. Solicitarea trebuie să vină din partea școlii, iar Inspectoratul Școlar o poate aproba”, a declarat marți Florina Stoian. Potrivit datelor Inspectoratului Școlar se mizează pe alți 300 de copii. Cei mai mulți dintre aceștia sunt din comuna Calvini, cartierul Simileasca din Buzău și din zona Școlii nr.3 din Rm. Sărat.

 

            180 de clase pentru clasa pregătitoare

 

            Odată cu plecarea din scaunul de șef al IȘJ Buzău, Florina Stoian a mai anunțat că s-au făcut deja comenzile pentru manualele și mobilierul necesar buzoienilor care anul acesta vor păși în clasa pregătitoare.

            „S-a făcut comanda pentru procurarea mobilierului școlar, iar săptămâna trecută am trimis la Ministerul Educației comanda pentru manualele necesare clasei pregătitoare. Este vorba despre mobilier pentru 3.900 de copii. Aceștia sunt cuprinși în 180 de clase. Urmează licitația pentru manuale, care se organizează pe regiuni”,  a mai declarat fostul inspector general.