Prof. Titi Damian
În seara zilei de 25 martie, în Buzău, în finalul manifestărilor „Primăverii poeţilor” de la Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu”, am stat în cumpănă. Să fac cei 50 de kilometri până în Urziceni şi să mă întorc a doua zi la o altă manifestare culturală buzoiană pe care o bănuiam de excepţie? La fel de bine îmi stătea în cap să zic „Lasă, că-mi ajunge una!“, şi aş fi avut ce regreta. Ceva în adâncul inimii mi-a şoptit să rămân. Şi am rămas.
A doua zi, pe 26 martie, de Bunavestire (ce întâmplătoare semnificaţie!), m-am prezentat, aşa cum fusesem informat prin programul pe care mi-l trimisese prin e-mail maestrul Mihai Sălcuţan, la ora 10,00 la Sala de Conferinţe a Muzeului Judeţean Buzău.
De când am primit acasă invitaţiA, sincer, m-a încercat emoţia. Aveam presimţirea că acolo avea să se producă o întâmplare culturală buzoiană de excepţie, al cărei maestru de ceremonii va fi avocatul-scriitor Mihai Sălcuţan.
L-am cunoscut întâmplător, cu câţiva ani mai devreme, la Revelionul Caricaturiştilor şi Epigramiştilor din Urziceni, unde participă, de aproape douăzeci de ani, toată „floarea cea vestită” a caricaturiştilor şi epigramiştilor din România. Atunci apare pe scenă pentru a primi premiul întâi la secţiunea Epigrame, Mihai Sălcuţan, buzoianul, vreau să spun compatriotul meu. Sincer, eram tare mândru. Desigur am făcut cunoştinţă şi, bineînţeles, l-am felicitat. Apoi ne-am întâlnit în Buzău, la câteva lansări de carte, fie ale mele, fie ale confraţilor şi, desigur, am făcut şi schimburi de cărţi: eu – romane, dumnealui – epigrame. Dar ce epigrame!
Ne-am cunoscut şi ne-am respectat. Stăteam totuşi la oarecare distanţă, pentru că totdeauna am avut o reţinere de tagma juriştilor. Ştiam că este avocat. Tata mă sfătuise, în copilărie, după o păţanie: „Mă, cât vei trăi, să n-ai de-a face cu judecata!” Aflasem că domnul Sălcuţan este un foarte respectat avocat buzoian, că scrie epigrame, că este vicepreşedinte al epigramiştilor din România, că organizează la Buzău, în fiecare primăvară, un festival, unde odată m-am nimerit şi eu, mărturisesc, din întâmplare, dar mai aflasem că este un om de caracter, dar şi un adevărat patriot, punându-şi ca ţel al vieţii sale unirea cu Basarabia.
Pe 26 martie 2016, cu prilejul acestei minunate lansări, mi s-a dezvăluit întreaga personalitate a Domniei Sale. Citind afişul-invitaţie, mi-am dat seama că domnul Mihai Sălcuţan urmăreşte mai mult decât o simplă lansare de carte, ci doreşte ca lansarea cărţii de proză „Cumpăna dreptăţii” să devină nu un pretext, ci un model de lansare, realizată după toate rigorile, adică un act de cultură, un „irepetabil eveniment”, aşa cum s-a exprimat dumnealui în afişul adresat tututuror celor care doreau să participe.
Mai întâi, organizarea: impecabilă. Punctualitatea este la ea acasă, adică, la 10 fix.
În holul sălii de conferinţă mă întâmpină o expoziţie de caricaturi ce cuprinde douăzeci şi patru de caricaturi ale autorului, desigur înrămate, în viziunea celor mai mari caricaturişti români. Era acolo una cu valoare sentimentală extraordinară, acea realizată de regretatul şi marele scriitor Marin Sorescu. Urmează nume grele ale caricaturiştilor români, precum Ştefan Popa Popa‘s, Gheorghe Ghinea Uriaşu, Ion Liviu Otânceală, Leonte Năstase, Virgil Tomuleţ, Ion Silveszter. Nu-i mai enumăr şi pe ceilalţi, căci am avut satisfacţia de a-i întâlni la Urziceni la revelionul amintit. Pentru ca această primă parte – o surpriză frumoasă! – să nu rămână doar o simplă vizionare, în sală, timp de o jumătate de oră a ţinut o lecţie despre caricatură şi depre valoarea ei estetică Valeriu Şuşnea, preşedintele filialei Buzău a Uniunii Artiştilor Plastici.
Pe scurt: Într-o manieră elegantă, dumnealui a realizat un profund act de cultură, adică o iniţiere a profanilor în această inteligentă artă.
Am realizat atunci că tot ceea ce se întâmplă în sală devine un minunat act de cultură care se va continua „cu cântec.” Vorbesc la propriu, nu la figurat.
Este vorba despre al doilea moment de cultură – manifestarea muzicală de excepţie prilejuită de prezenţa cvartetului „Ars Nova” al Centrului Cultural „Al. Marghiloman” condus de profesorul Marin Bădăluţă (clarinet) şi profesoara Veronica Atodiresei (vioară), împreună cu elevele Irina Barbu (vioară) şi Cătălina Marin (violoncel).
Că au încântat sala cu fragmente, interpretate impecabil, din cele mai cunoscute piese din repertoriul internaţional, este puţin spus. O sincronizare perfectă între cei patru, într-un repertoriu foarte bogat. N-am întâlnit de mult timp o interpretare a „Baladei” lui Ciprian Porumbescu atât de curată şi cristalină ca acea oferită de eleva Irina Barbu, niciodată nu mi-am putut închipui că o tânără atât de sensibilă precum Cătălina Marin poate struni un instrument nărăvaş precum violoncelul, în timp ce clarinetul dădea tonul şi imprima ritmul, iar vioara profesoarei – regina instrumentelor – îmbrăţişa cu sensibilitate întreaga asistenţă.
Oricum, în final, spectatorii, trăind la superlativ emoţia, câteva clipe au uitat să mai aplaude.
Primele două momente au constituit doar introducerea la această lansare a volumului în proză „Cumpăna Dreptăţii” semnat de către Mihai Sălcuţan.
Totul pregătit, nimic lăsat la voia întâmplării.
La înălţime s-au prezentat Tudor Cicu, Roxana Constantinescu şi Elena Radu, trei voci critice buzoiene la fel de avizate în domeniu, cărora nu ştiai ce să le urmăreşti: sfătoşenia şi parabola lui Cicu, profunzimea analizei scriitoarei-avocate Elena Radu, ori fineţea subtilităţilor analitice ale avocatei Roxana Constantinescu, care parcă veneau nu dinspre un avocat, ci dinspre un critic consacrat. Discursuri elevate, profunde, argumentate, dovedind o fină şi profundă cunoaştere a textului comentat, întrerupte, la momentul oportun – altă surpriză! – de lectura unor fragmente, realizată de către talentatul actor Adrian Nicolae.
Pentru ca această manifestare de cultură să aibă un punct culminant pe măsură, într-un discurs impecabil, actorul principal al manifestării, Mihai Sălcuţan, a vorbit despre literatură şi justiţie-temele romanului – , despre morală şi omenie – problema fundamentală a societăţii româneşti de azi, toate la un loc însemnând cultură şi civilizaţie. Invitaţii au avut astfel şansa să urmărească discursul unui Om onest, al unui Profesionist al justiţiei dar şi al unui Maestru al scrisului. Mai presus de toate, un buzoian autentic, dublat de un mare Patriot.
„Triple felicitări!“ am explodat eu, în sine-mi, încântat, în final.
Felicitări sincere autorului pentru intrarea în lumea prozatorilor prin această carte minunată!
Felicitări pentru acest act de cultură model!
Felicitări pentru cei 70 de ani împliniţi ai maestrului!
O singură remarcă, în final. Această manifestare s-a bucurat de prezenţa unui public numeros, dar mai ales avizat şi dornic de cultură. Dovada: Când m-am dus să cumpăr cartea pentru un autograf, deja se epuizase!