„Ar fi nedrept ca, în folclorul nostru buzoian, acest edificiu să nu rămână cu numele de <Maternitatea lui Mocanu>”, a spus, în încheierea speech-ului său, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, medicul Dorel Nicolescu, la tăierea panglicii noii maternităţi, secţie situată pe strada Victoriei.
„Ar fi nedrept ca, în folclorul nostru buzoian, acest edificiu să nu rămână cu numele de <Maternitatea lui Mocanu>”, a spus, în încheierea speech-ului său, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă, medicul Dorel Nicolescu, la tăierea panglicii noii maternităţi, secţie situată pe strada Victoriei.
La festivitate au fost prezenţi, în număr mare, medici şi cadre medii sanitare ale Spitalului Judeţean de Urgenţă – în special ai secţiilor de Obstetrică-ginecologie care funcţionează, în prezent, în clădirea de pe Bulevardul Gării – alături de angajaţi ai Consiliului Judeţean şi ai instituţiilor subordonate acestuia. Nu au lipsit nici oficialităţile, în frunte cu primarul Constantin Boşcodeală şi prefectul Gabriel Baltă, cărora li s-au adăugat viceprimarii municipiului, precum şi consilieri judeţeni şi locali.
Noua Maternitate va avea două sectoare distincte, unul dedicat Urgenţelor şi un altul special conceput pentru sălile de operaţie şi sălile de naşteri, în total noua unitate spitalicească având 150 de locuri. Maternitatea de pe strada Victoriei are o suprafaţă construită de 1.800 metri pătraţi, o suprafaţă desfăşurată de 9.290 metri pătraţi, va fi dotată cu 114 paturi şi trei săli de operaţie, costul total al investiţiei ridicându-se la 79,5 milioane lei.
Sâmbătă, cu ocazia Zilei porţilor deschise, noua clădire a fost vizitată de un număr de 7.140 buzoieni.
Nicolăescu: „Nu vreau să ştiu de lucruri proaste”
Liberalul Eugen Nicolăescu a fost solicitat, cu aceeaşi ocazie, să-şi spună părerea în legătură cu tăierea panglicii noii maternităţi, festivitate încheiată nu cu mult timp în urmă: „Nu vreau să ştiu de lucruri proaste, vreau să aud de lucruri bune. Atât vreau să spun, de lucruri proaste, care nu sunt făcute cum trebuie, care sunt făcute fără cap şi fără coadă, eu nu vreau să ştiu. Cine le-a făcut, trebuie să răspundă pentru ele şi trebuie să răspundă. Asta-i tot, în rest nu am ce să comentez”, a spus Nicolăescu.
Bîgiu: „Nu poţi să inaugurezi o maternitate care nu este terminată”
La rândul său, candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, senatorul PNL Marian Cristinel Bîgiu, a spus că este păcat ca o investiţie realizată pe bani publici să fie folosită în scopuri electorale: „Chiar dacă pe programul unui candidat este trecut faptul că noi ne-am opus, noi am cerut o justificare a sumelor cheltuite şi o transparenţă a cheltuirii banilor, nu puteam aproba o cheltuială atât timp cât nu se ştia despre ce este vorba. Iar legat de această inaugurare, niciunul dintre consilierii noştri liberali sau vicepreşedintele Consiliului Judeţean nu a fost invitat la această inaugurare, un lucru care mi se pare jenant (…) Nu poţi să inaugurezi o maternitate care nu este terminată, o inaugurezi când poţi să ai prima naştere acolo. Este păcat – şi mă uitam peste invitaţiile care au venit în altă parte, nu este posibil ca acea invitaţie să semene cu un banner electoral, este un lucru făcut din bani publici şi este păcat să speculăm acest lucru pur electoral. Şi ceea ce este inaugurat acum, de fapt este o minciună; o maternitate se inaugurează când este funcţională, când poate fi folosită de buzoieni. Deocamdată este o clădire parţial utilată, parţial terminată. Este păcat să furi voturi pe bugetul local. Este adevărat, ca intenţie este bună şi este necesară buzoienilor”, a spus senatorul Marian Cristinel Bîgiu.
Preda: „Dacă acum spun că aia e a lui Mocanu, aia e a lui Boşcodeală, peste patru ani vor spune că şi casele noastre sunt tot ale lor”
La rândul său, liderul organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda, candidatul PDL la funcţia de preşedinte al Consilului Judeţean, a denunţat faptul că buzoienilor li se induce ideea că diverse investiţii realizate cu bani din bugetul local sau judeţean sunt fie ale primarului Constantin Boşcodeală, fie ale preşedintelui Consiliului Judeţean, Victor Mocanu: „Inaugurarea Maternităţii mi-a dat prilejul să văd până unde poate să ajungă pupincurismul unor oameni. Oameni care au pretenţii şi care au făcut o facultate şi au muncit zece ani să spună că mulţumesc unui om şi să-i rămână acelei construcţii, secţii, acelei clădiri, în istoria Buzăului, ca fiind <Maternitatea lui Mocanu>? Să-i mulţumeşti că ţi-a făcut un gard la spital? Mie mi-ar fi ruşine şi cred că şi colegii lui medici îşi dau seama cât de jos a putut să ajungă. Dar pentru că se vorbeşte de maternitatea lui Mocanu, de drumul lui Mocanu, de nu-ştiu-ce centru al lui Mocanu, de judeţul familiei Mocanu, pentru că se vorbeşte de cartierul lui Boşcodeală, de mallul lui Boşcodeală, de alte lucruri ale lui Boşcodeală. Eu vă anunţ că eu cred şi că buzoienii simt acelaşi lucru, că toate aceste chestiuni nu sunt ale lor; nu sunt ale domnului Mocanu, nu sunt ale domnului Boşcodeală, sunt ale buzoienilor, din banii buzoienilor, făcute pentru buzoieni. Asemenea poziţie, asemenea mod de a vedea lucrurile, tot ce faci este al tău, este mizerabil. Şi aşa ceva trebuie să stârnească o reacţie a buzoienilor rapidă, şi să ia măsurile care se impun (…) Dacă acum spun că aia e a lui Mocanu, aia e a lui Boşcodeală, peste patru ani vor spune că şi casele noastre, terenurile nostre, munca noastră, apartamentele din bloc sunt tot ale lor”, a spus Cezar Preda.
Victor Mocanu: „Opiniile favorabile ale miilor de buzoieni care au vizitat sâmbătă Maternitatea din strada Victoriei i-au dat cea mai bună replică lui Preda”
„Niciodată nu am spus că Maternitatea pentru a cărei realizare m-am bătut este Maternitatea lui Mocanu. Dimpotrivă, în toate discursurile mele, pe care îl invit pe Preda să le citească atent, am spus răspicat că este Maternitatea nouă a buzoienilor. La fel am procedat şi în legătură cu Drumul Vinului, cu Centrul <Dumbrava Minunată> şi cu toate celelalte realizări. Este clar pentru mine şi pentru buzoieni că aceste obiective sunt ale comunităţii. Nivelul de populism, de ipocrizie şi de dezinformare la care a ajuns acest ultim tăietor de pensii şi de salarii din judeţul Buzău este incredibil. Spun asta pentru că atât domnul Preda, cât şi domnul Bîgiu, au votat împotriva construirii Maternităţii, prin intermediul consilierilor cărora le-au ordonat să blocheze proiectele necesare pentru buzoieni doar din ură faţă de persoana mea. Asemenea oameni trebuie sancţionaţi drastic la urne, pentru că i-au supărat prea mulţi ani la rând pe buzoieni cu manevrele şi cu prestaţia lor jalnică. În locul deputatului aparţinător al regimului de tristă amintire Băsescu-Boc-Udrea, orice om cu bun simţ ar fi renunţat să mai ceară votul cetăţenilor pe 10 iunie, cetăţeni cărora le-a închis spitalele, cărora le-a tăiat abuziv dreptul la un trai decent, cetăţeni pe care, mai scurt spus, i-a umilit. Am speranţa că votul buzoienilor din 10 iunie le va da politicienilor de teapa lui Preda şi a lui Bîgiu şansa de a nu mai polua spaţiul public cu minciuni şi cu inepţii. Buzoienii vor oameni care au realizat ceva în funcţiile pe care le-au avut, nu politruci obişnuiţi doar să împroaşte cu noroi, fără argumente, fără jenă şi fără repect faţă de adevăr. Consider că opiniile favorabile ale miilor de buzoieni care au vizitat sâmbătă Maternitatea din strada Victoriei i-au dat cea mai bună replică deputatului pedelist”.