* A anunţat ministrul liberal al Transporturilor, Ovidiu Silaghi
* Iar cel al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a promis sprijin primarilor USL pentru obţinerea finanţărilor europene
Ministrul liberal al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a anunţat, sâmbătă, la Ciuta, că lucrările de refacere a Drumului Naţional 10 pe raza acestei localităţi, la kilometrul 30 – acolo unde o alunecare de teren a distrus un sens de mers de mai bine de doi ani – vor demara săptămâna viitoare.
* A anunţat ministrul liberal al Transporturilor, Ovidiu Silaghi
* Iar cel al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, a promis sprijin primarilor USL pentru obţinerea finanţărilor europene
Ministrul liberal al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a anunţat, sâmbătă, la Ciuta, că lucrările de refacere a Drumului Naţional 10 pe raza acestei localităţi, la kilometrul 30 – acolo unde o alunecare de teren a distrus un sens de mers de mai bine de doi ani – vor demara săptămâna viitoare.„Avem o situaţie specială şi de urgenţă, însă se pare că situaţia nu a reprezentat o urgenţă şi pentru Guvernul anterior, atât timp cât au fost făcute peste 30 de adrese de către Secţia de Drumuri Naţionale. Noi garantăm resursa financiară pentru finalizarea acestei lucrări, iar constructorul se angajează ca în trei luni să dea în folosinţă pe două benzi această bucată de drum. Nu înţeleg de ce nu s-au luat măsurile de urgenţă atunci când s-a întâmplat, pentru că pe zi ce trece situaţia se degradează. Dacă se intervenea la timp, nu se ajungea în această situaţie, iar cu siguranţă fondurile necesare erau mai mici. Din păcate, în ceea ce priveşte judeţul Buzău, alocările bugetare de anul acesta au fost zero”, a declarat ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.
După popasul de la Ciuta, ministrul Transporturilor, însoţit de candidatul Uniunii Social-Liberale la preşedinţia Consiliului Judeţean, senatorul PNL Marian Cristinel Bîgiu, s-au deplasat, tot pe DN 10, pentru a evalua alunecarea de teren de la Chirleşti, şi au vizitat podul de la Vadu Paşii. De asemenea, senatorul Bîgiu a discutat cu ministrul Transporturilor pentru mutarea camerelor video amplasate la capătul podului de la Mărăcineni, astfel încât locuitorii de pe Valea Slănicului, care nu întrebuinţeză decât câteva sute de metri din DN2-E85 să nu mai fie nevoiţi să plătească taxa de drum. „Am vrea ca acele camere amplasate pe podul de la Mărăcineni să fie mutate, astfel încât locuitorii de pe Valea Slănicului să nu mai fie nevoiţi să plătească taxa de drum, pentru că ei nu folosesc şoseaua naţională decât când traversează podul. Domnul ministru ne-a dat speranţe că vom putea rezolva şi această problemă, care cu siguranţă ar bucura pe toţi locuitorii de pe Valea Slănicului”, a declarat candidatul USL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean, senatorul PNL Marian Cristinel Bîgiu.
Şi ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Helvig, a fost prezent, la sfârşitul săptămânii trecute, la Buzău, la o întâlnire programată cu primarii USL, întâlnire al cărei rol a fost acela de a-i informa pe primari despre modalitatea în care pot atrage fonduri pentru comunităţile în fruntea cărora se află, fonduri care, până acum, au fost condiţionate de culoarea Guvernului şi, respectiv, de apartenenţa politică a primarilor. Hellvig le-a dat asigurări primarilor prezenţi la întâlnire – între care s-au aflat şi şase aleşi social-democraţi – că nu va face diferenţe între cei de la PNL şi cei de la PSD, chiar dacă în judeţ unii dintre social-democraţi sunt potrivnici liberalilor şi, pentru propriile interese, au ajuns să se opună construcţiei numită USL. „Sunt ministru USL, fac parte dintr-un cabinet USL şi chiar dacă sunt membru al PNL vreau să vă asigur că indiferent că sunteţi primari PNL sau PSD – şi cu această ocazie mulţumesc colegilor de la PSD care au onorat invitaţia -, vă asigur că vă voi ajuta pe toţi. Toţi aţi trecut prin calvarul ultimilor ani, aţi văzut ce înseamnă să fiţi conduşi de un guvern portocaliu şi pentru asta vă mulţumesc că susţineţi candidatul USL la Consiliul Judeţean, un om care nu va uita oamenii care i-au fost alături”, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Hellvig, în faţa primarilor PSD şi PNL.