Aleșii locali ai Partidului Național Liberal, întruniți sâmbătă la Poiana Brașov, au adoptat o rezoluție prin care își exprimă susținerea pentru o lege a salarizării unitare bazată pe „profesionalism și echitate“ și „nu pe calcule meschine electorale“.
Liberalii solicită „desecretizarea“ și publicarea integrală a proiectului legii salarizării unitare, pentru a fi cunoscut și dezbătut, precum și deschiderea unei ample consultări publice între Guvern, sindicate și partide politice în ceea ce privește acest act normativ, pentru a se putea întruni un consens larg în societate. Partidul Național Liberal dorește, totodată, prezentarea calculelor privind impactul bugetar al acestui act normativ pe ani și a surselor bugetare, precum și respectarea obiectivului principal de reducere a diferențelor între cel mai mic și cel mai mare salariu.
Aleșii locali ai PNL mai solicită simplificarea sistemului de salarizare a bugetarilor prin aplicarea unor coeficienți de ierarhizare care să asigure echitate și predictibilitate, stimularea tinerilor competenți pentru a intra și rămâne în rândul personalului bugetar, prin oferirea unor salarii de încadrare motivante și a unor modalități de promovare flexibile, acordarea măririlor salariale în mod proporțional către toate categoriile de bugetari, pentru a nu mări diferențele între acestea.
„Parlamentarii Partidului Național Liberal vor vota pentru respingerea ordonanței care mărește salariile demnitarilor și ale aparatului de lucru al Guvernului. Legea salarizării nu este un instrument electoral, așa cum încearcă PSD să îl folosească, nu este un secret care trebuie bine păzit și picurat
Vezi AICI textul integral al rezoluției.