Fostul director al Domenii Serv – societatea cu capital integral al Consiliului Judeţean -, Alecu Vasile, „şi-a spălat toate păcatele” dându-şi demisia din funcţie şi, ulterior, refuzând să împuternicească în locul său un înlocuitor impus, în scris, de preşedintele instituţiei, social-democratul Petre Emanoil Neagu, a declarat, ieri, consilierul liberal Raul Florescu, la o conferinţă de presă a aleşilor judeţeni ai PNL Buzău. Acesta a spus că astăzi, la ultima şedinţă a deliberativului judeţean, „grupul infracţional PSD” va încerca să dea o ultimă lovitură, prin impunerea în funcţia de director al Domenii Serv a administratorului Staţiei deşeuri Verneşti, Gabriel Bogdan Ene.
Astfel, în data de 13 mai 2016, la scurt timp după demisia lui Alecu Vasile, preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu, a emis o adresă către directorul demisionar, prin care i se cere acestuia „împuternicirea pentru coordonarea activităţii şi gestiunii curente a societăţii, până la revocarea dumneavoastră prin hotărâre a asociatului unic în data de 23 mai 2016, a domnului Ene Gabriel Bogdan, administratorul Staţiei deşeuri Verneşti”. Mişcare pe care directorul demisionar a refuzat să o facă, aşa cum reiese din rezoluţia acestuia de pe document: „Având în vedere profilul moral şi profesional (…) nu îl recomand pentru această funcţie. Până la numirea prin HCJ, o împuternicesc pe d-na Ionescu Anişoara să mă înlocuiască în drepturi”, a scris, patru zile mai târziu, Alecu Vasile. Printre argumentele acestuia este acela că pierderile înregistrate de Domenii Serv în anul 2015 sunt cauzate de faptul că ,,Staţia pilot pentru valorificarea deşeurilor din construcţii şi demolări nu a procesat cantitatea estimată“, iar ,,din activitatea desfăşurată pentru asigurarea şi administrarea Serviciului public de eliminare a deşeurilor din construcţii şi demolări a rezultat o pierdere din exploatare de 132.800,00 lei”. Consilierul judeţean Raul Florescu a mai spus că, în locul unei hotărâri privind numirea unui nou director la Domenii Serv, ar fi fost de preferat una legată de desfiinţarea societăţii.
La aceeaşi conferinţă de presă – la care au mai participat consilierii judeţeni liberali Emilia Babiuc, Dorin Bădulescu şi Claudiu Carpen – a fost făcut un bilanţ al aleşilor PNL din Consiliul Judeţean în mandatul 2012-2016. Raul Florescu a precizat că activitatea consilierilor judeţeni liberali a fost una pozitivă, având în vedere că s-au aflat în opoziţie şi au fost minoritari; cu toate acestea, ei au reuşit, să amâne şi să aducă în discuţia opiniei publice ,,proiecte de hotărâre cu caracter uneori penal”.
,,Am votat pentru beneficiul comunităţii şi am adus amendamente, unele care au şi fost acceptate, la hotărâri promovate în Consiliu”, a mai spus Florescu. Printre acestea se numără cel cu privire la obligativitatea depunerii deconturilor în cazul lăcaşurilor de cult care primesc bani din bugetul judeţului, alături de multe altele, unele provenite în urma contactului nemijlocit cu alegătorii, care au fost însuşite de comisiile de specialitate ale deliberativului.
Raul Florescu a mai spus că perioada 2012-2016 va rămâne în istoria neagră a Consiliului Judeţean, atât prin arestarea şi condamnarea fostului preşedinte pentru fapte de corupţie, precum şi prin continuarea tradiţiei instituite de acesta de către actualul executiv. El s-a referit la, în acest sens, la semnalele de alarmă pe care consilierii liberali le-au tras asupra contractelor de deszăpezire, alocarea de fonduri în mod ilegal către anumite unităţi administrativ-teritoriale, construirea maternităţii, reabilitarea Muzeului Judeţean, şi, în mod special asupra abuzurilor Companiei de Apă, ,,care s-a transformat într-un mamut care strânge bani din buzunarele locuitorilor judeţului”, după cum a precizat consilierul Dorin Bădulescu.