Accident grav în această seară pe DJ 202, la Puiești. Din primele informații, se pare că o șoferiță care mergea spre Rm. Sărat a pierdut controlul volanului iar mașina s-a izbit violent de un copac. Femeia era în mașină cu soțul ei și doi nepoți, un băiat de 3 ani și o fată de 8 ani, copiii fiicei lor. Potrivit primelor informații de la fața locului, șoferița, rănită grav, a decedat, iar pasagerii au suferit răni care le-ar putea pune viața în pericol. În acest moment celor trei li se acordă îngrijiri medicale la fața locului, copiii urmând să fie aduși la Spitalul Județean Buzău. Femeia decedată avea 47 de ani, iar șoțul ei are 52 de ani și sunt din Vrancea.
Accidentul a fost sesizat la 112 în jurul orei 20.30, de către un martor.