Lecţii despre siguranţă pentru elevii de la clasa zero

Poliţiştii i-au învăţat pe copii cum să reacţioneze în diferite situaţii în care siguranţa la este pusă în pericol

Ieri dimineaţă, elevii unei clase zero de la Şcoala nr.11 au avut parte de o oră de curs mai specială, rolul de dascăl fiind atribuit  pol­iţiştilor din cadrul compartimentului de prevenire al IPJ.

 

Tema lecţiei a fost siguranţa personală, copiii aflând de la poliţişti care sunt riscurile la care se expun în situaţia în care părăsesc mediul familial sau mediul şcolar fără supraveghere, fiind totodată instruiţi şi cu privire la modul în care trebuie să procedeze pentru a nu deveni victime ale răufăcătorilor.

 

Ora de curs s-a desfăşurat sub forma unei sesiuni de informare interactivă, pe parcursul căreia poliţiştii le-au pus diferite întrebări copiilor, discutând apoi cu aceştia pe marginea răspunsurilor pe care le-au dat.

La final, pentru a arăta ce au învăţat în urma discuţiilor purtate, copiii au fost îndemnaţi să reflecteze prin câteva desene ce au înţeles şi ce înseamnă pentru ei siguranţa personală. Din desenele realizate de aceştia a rezultat că poliţiştii au reuşit să le capteze atenţia şi că au reţinut noţiunile de bază, astfel încât să nu poată cădea pradă cu uşurinţă persoanelor certate cu legea.

 

Activitatea desfăşurată ieri la Şcoala nr. 11 s-a înscris în cadrul unei campanii desfăşurate la nivel naţional, intitulată „Împreună pentru siguranţa copiilor”.