Desfiinţarea Sucursalei Hidroelectrica Buzău este o dovadă clară asupra lipsei de influenţă politică a liderilor locali ai partidelor componente ale Uniunii Social Liberale, este de părere preşedintele organizaţiei judeţene a Partidului Democrat Liberal, deputatul Cezar Preda. În schimb, susţine acesta, cei doi lideri buzoieni, al Partidului Social Democrat, primarul Constantin Boşcodeală, şi al Partidului Naţional Liberal, preşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Bîgiu, dau declaraţii de presă în care susţin că că sunt foarte dornici ca judeţul nostru să conteze în ecuaţia regionalizării.
„Nu vom conta! Nu i-am văzut pe domnii Bîgiu şi Boşcodeală făcând antecameră pentru a salva Sucursala Hidroelectrica de la desfiinţare. Aşa că să o lase mai moale cu puterea pe care o au la Bucureşti. Aici trebuiau să-şi dea valoarea, nu la nivel declarativ”, a spus liderul democrat-liberal buzoian.
Amănunte, în ediţia de luni a cotidianului OPINIA.