* Lucrătorii inspectoratului s-au mobilizat pentru a dona sânge în cadrul unei campanii naţionale
* Lucrătorii inspectoratului s-au mobilizat pentru a dona sânge în cadrul unei campanii naţionale
Jandarmii buzoieni şi-au început săptămâna de lucru la Centrul de Transfuzii, unde s-au prezentat ieri şi azi, încă de la prima oră, pentru a dona sânge, ştiut fiind faptul că rezervele centrului de la Buzău nu sunt, de cele mai multe ori, suficiente. Jandarmii au ales astfel să se alăture unei campanii mai ample, derulate la nivel naţional, în scopul încurajării donării de sânge, nefiind pentru prina dată când se alătură unui astfel de demers.
Astfel, ieri dimineaţă, încă de la prima oră, 40 de jandarmi s-au prezentat la Centrul de Transfuzii, unde au donat fiecare câte 450 de mililitri de sânge. Exemplul lor a fost urmat azi de alţi jandarmi care, de asemenea au ales să doneze sânge benevol, în total circa 70 de militari fiind prezenţi în cele două zile la Centrul de Transfuzii.
Mulţi dintre ei nu mai sunt deja la prima donare, numărându-se printre primii care au răspuns afirmativ ori de câte ori a fost nevoie de sânge. O mobilizare similară în rândul jandarmilor a avut loc şi la sfârşitul anului trecut, exemplul lor fiind ulterior urmat de cadrele de la ISU.
Şefa Centrului de Transfuzii, Adriana Crăciun, a declarat că iniţiativa jandarmilor este salutară şi că vine într-un moment în care stocul de sânge era limitat.