Ionela Dobrică: ,,Reglementarea ocupaţiilor de expert şi tehnician în egalitate de şanse, un pas important împotriva discriminării de gen“

Comisiile Camerei Deputaţilor pentru muncă şi protecţie socială, respectiv pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, au avizat favorabil, într-o şedinţă comună, proiectul pentru modificarea şi completarea Legii privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. Acest proiect prevede reglementarea regimului general al ocupaţiilor de expert în egalitate de şanse şi tehnician în egalitatea de şanse, dar şi a atribuţiilor acestora în cadrul entităţilor publice şi private, ocupaţii care au fost introduse deja în Clasificarea Ocupaţiilor din România.

Deputatul social-democrat Ionela Dobrică, membru al Comisiei pentru muncă, consideră că adoptarea noii legi este esenţială în alinierea politicilor României în ceea ce priveşte egalitatea de şanse la cele promovate de Uniunea Europeană, dar şi pentru mai buna legiferare a ocupaţiilor care au ca scop implementarea ­mo­delelor de bune practici în domeniu: „Acest act normativ reprezintă un instrument care va eficientiza procesul de aplicare a normelor în vigoare la nivel european în cadrul Angajamentului Stragic pentru ­ega­litatea de şanse între femei şi bărbaţi 2016-2019. Reglementarea ocupaţiilor de expert şi tehnician în egalitate de şanse, indiferent că vorbim despre sectorul public sau privat, constituie un pas important în prevenirea şi eliminarea discri­minării bazate pe criterii de gen şi în mod cert va avea efecte pozitive asupra calităţii vieţii tuturor celor care vor beneficia de îndrumarea acestora”, spune Ionela Dobrică.

Proiectul de lege a fost propus legislativului în contextul în care, prin aderarea la Campania HeforShe, iniţiată de UN Women, România şi-a asumat angajamentul ca, până în 2020, 70% din instituţiile publice naţionale şi locale să cuprindă în structura lor acest tip de personal. De asemenea, egalitatea de gen este o prioritate la nivel internaţional şi european, cuprinsă atât în Obiectivele de Dezvoltare Durabilă din Agenda ONU 2030, cât şi în Strategia Europa 2020.

„Alinierea la normele internaţionale este, bineînţeles, necesară. Dar, pe lângă necesitate, trebuie să ne gândim la normalitate, la ceea ce este corect. Iar corectitudinea este reprezentată de tratamentul egal al tuturor, femei sau bărbaţi. În acest moment, ca să folosesc drept exemplu o organizaţie pe care o cunosc, Partidul Social Democrat are cea mai mare reprezentare a femeilor în Parlament. Este o dovadă a faptului că ne îndreptăm spre normalitate, că acest legislativ promovează egalitatea de şanse şi mă bucur că am oportunitatea să fac parte din acest trend ascendent în ceea ce priveşte implicarea femeilor în politică. Cu siguranţă, acest mod de a trata egal femeile şi bărbaţii, cu ajutorul unor legi bune şi a experţilor care vor activa în domeniu, va deveni în curând norma şi nu va mai însemna excepţia”, mai spune deputatul social-democrat de Buzău Ionela Dobrică.

Un comentariu la „Ionela Dobrică: ,,Reglementarea ocupaţiilor de expert şi tehnician în egalitate de şanse, un pas important împotriva discriminării de gen“”

  1. OK. Egalitatea de șanse. N-ar fi rău dacă distinsa domniță parlamentar ar milita și pentru egalitatea de șanse a membrilor de partid la lista cu eligibili. Ce șanse are un membru de partid fără susținere financiară ocultă să prindă vreo listă de vot! Hai să ne aliniem un picuț și cu normele din politica mamei democrației! Ar fi sănătos să existe în interiorul fiecărui partid alegeri, pe bune nu mascarade, pentru pozițiile de pe listele de vot. Altfel, despre ce egalitate de șanse mai este vorba! Da, știu, nu este valabil pentru căței ceea ce este valabil pentru dulăi!

Comentariile sunt închise.