În timp ce vecinii vrânceni au luat în serios ameninţarea / Buzăul, măsuri superficiale împotriva pestei porcine

În timp ce, la Buzău, autorităţile încă mai cred că cele trei cazuri de pestă porcină africană au fost o întâmplare, cele din judeţul vecin, Vrancea, unde nu a fost confirmat până acum vreun caz de PPA, au decis să ia măsuri radicale înainte ca boala să-şi facă loc pe te­ritoriul lor. Spre exemplu, Primăria Focşani le recomandă cetăţenilor să-şi taie porcii pentru a evita răspândirea focarelor de pestă porcină africană. Într-un anunţ publicat pe pagina de internet a municipalităţii, se arată că o asemenea măsură ar fi necesară, ca urmare apariţiei unui focar de pestă în judeţul Buzău, fiind vorba despre cel de la Puieştii de Jos, care a inclus Focşaniul în perimetrul de 10 km de supraveghere.

„Având în vedere apariţia unui focar de Pestă Porcină Africană (PPA) în Judeţul Buzău, care se învecinează cu Judeţul Vrancea şi ca urmare a faptului că UAT Focşani se află în raza de 10 km a unei exploataţii comerciale de suine, Centrul local de combatere a bolilor Vrancea prin Decizia nr. 9/18.09.2018 privind planul de măsuri stabilite pentru zona de supraveghere a Pestei Porcine Africane (PPA) recomandă:

– Depopularea suinelor fără posibilitatea repo­pulării exploataţiilor non-profesionale (gospodăriile populaţiei) prin sacrificarea pentru consum propriu, sub control sanitar-veterinar sau abatorizarea porcilor (acolo unde este cazul);

– Suspendarea pe o perioadă nedeterminată a activităţii din târgurile de animale vii, orice aglomerare de animale, expoziţii, circuri, bâlciuri şi comercializarea furajelor;

– Se vor respecta în continuare cerinţele minime de biosecuritate în gospodăriile populaţiei“.

La finalul anului 2017, în judeţul Vrancea erau luaţi în evidenţa autorităţilor sanitar-veterinare peste 110.000 de porci. Dintre aceştia, cei mai mulţi se află în fermele Premium Porc, al doilea mare producător de carne de porc din România, în timp ce în gospodăriile populaţiei sunt luate în evidenţă în jur de 40.000 de animale.

Ai noştri se feresc să recomande oamenilor tăierea porcilor iar filtrele sunt pentru ,,poză”

Prefectul Judeţului Buzău, Carmen Ichim, a cerut în continuare ­vi­gilenţă maximă din partea autorităţilor implicate în lupta pentru prevenirea răspândirii pestei porcine africane în judeţul nostru, în cadrul şedinţei de marţi a Centrului Local de Combatere a Bolilor şi Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău. În şedinţa CLCB şi CJSU s-a aprobat menţinerea filtrelor de control în trafic în echipe mixte alcătuite din reprezentanţi ai DSVSA Buzău şi IPJ Buzău, în ­li­mitele competenţelor legale şi a disponibilităţilor operative pe principalele căi de comunicaţie cu judeţele limitrofe Brăila şi Ialomiţa, pe raza cărora sunt declarate focare active de pestă porcină africană, după cum urmează: sat Cotorca, comuna Glodeanu Siliştea, intersecţie DJ 203 I şi DJ 102 H (limită cu judeţul Ialomiţa); sat Padina, pe DN 2C (limită cu judeţul Ialomiţa); sat Vizireni, comuna CA Rosetti, pe DN 2B (limită cu judeţul Brăila); sat Lunca, comuna CA Rosetti, intersecţie DJ 203 N cu DC 19 A (limită cu judeţul Brăila); sat Bălăceanu, comuna Bălăceanu, intersecţie DJ 203 cu DJ 220 (limită cu judeţul Brăila); sat Băile, comuna Balta Albă, pe DN 22 (limită cu judeţul Brăila).

Graficul de lucru în filtrele de control în trafic se va stabili de comun acord de către DSVSA Buzău şi IPJ Buzău, anunţă reprezentanţii Prefecturii.

De asemenea, s-a dispus informare publică continuă, suspendarea activităţii de comercializare a animalelor vii în târgurile autorizate sanitar-veterinar şi ­aglo­merările de animale, cu scop de comercializare a animalelor vii pe întreg teritoriul judeţului, suspendarea cel puţin până la stingerea focarelor de pestă porcină africană din judeţul Buzău, a activităţii de ­co­mercializare a furajelor şi cerealelor chiar destinate consumului uman, precum şi orice altă activitate care presupune prezenţa în târgurile de animale auto­rizate sanitar veterinar a mijloacelor de transport cu tracţiune animală, recolta­rea cadavrelor porcilor domestici şi ale mistreţilor de către echipe specializate ale DSVSA Buzău, în condiţii de biosecuritate şi decontaminare la faţa locului sau, după caz, recoltarea de probe biologice şi ecari­sarea alternativă a cadavrelor prin grija şi res­ponsabilitatea primarului UAT, pe raza căruia se înregistrează evenimentul sau a gestionarului fondului de vânătoare, efectuarea recensământului tuturor animalelor din zona de protecţie/supraveghere de către reprezentanţi ai Unităţii locale de sprijin, sub coordonarea medicului veterinar al cirscumscripţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor.

Nimic însă despre vreo recomandare privind tăie­rea preventivă a porcilor din gospodării, deşi este ştiut că cetăţenii din zonele cu focare nu au mai aşteptat ok-ul autorităţilor. În plus nici filtrele ori ­veri­ficările nu sunt ce ar trebui, din moment ce un transport cu peste 30 de porci a plecat de la Rm. Sărat cu destinaţia Costeşti, dar a fost depistat pe DN2E85, în mij­locul judeţului Vrancea.

Porci din Buzău, rătăciţi prin Vrancea
Deşi nu au cazuri de PPA confirmate încă, autorităţile din Vrancea şi-au luat măsuri preventive şi au instituit filtre pe drumurile din judeţ. Luni, un şofer a fost amendat cu 1.500 lei de inspectorii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru că efectua un tranport de porci pentru care nu avea toate documentele legale. Luni seara, la punctul de control de la Tişiţa, maşina a fost oprită de Poliţie care a solicitat sprijinul inspectorilor DSVSA Vrancea pentru a verifica maşina în care se aflau 35 de porci, cu o greutate medie de 100 kilograme. În urma verifică­rilor a reieşit că maşina nu era autorizată sanitar ­ve­terinar pentru transportul de animale, nu exista avizul interjudeţean, iar traseul din documente nu fusese respectat de şofer. Porcii erau aduşi de la o fermă din Râmnicu Sărat şi, conform documentelor, trebuiau să ajungă la şapte persoane din Costeşti, Buzău. Însă şoferul nu a respectat traseul şi ar fi spus că porcii urmau să fie livraţi în Suceava.
Mai mult, reprezentanţii DSVSA Vrancea au arătat că furnizorul de animale nu trebuia să vândă animale decât pentru abatorizare, nu pentru creşterea în gospodării. În urma verifi­cărilor a fost dipusă sancţionarea contravenţională a şoferului cu 1.500 lei, iar animalele au fost duse la Costeşti, unde vor fi ţinute sub observaţie şi examinate de medicul ve­terinar zonal. „Ancheta este în derulare, urmând a se dispune măsurile legale de sancţionare contravenţională, incinerare sau sacrificare în abatoare”, a precizat directorul DSVSA Vrancea, Necula Botezatu, potrivit monitoruldevrancea.ro.
Şoferul a fost depistat în urma instituirii unor măsuri suplimentare de către autorităţile judeţene pentru a preveni apariţia unor focare de pestă porcină africană. Una dintre măsuri a fost de instituire a unor puncte temporare de control în trafic în localităţile limitrofe cu judeţele unde exi­stă focare de PPA, respectiv Buzău, Brăila, Galaţi. Se pune întrebarea – cum de transportul respectiv a ieşit din judeţul Buzău, cu toate măsurile preventive pe care autorităţile buzoiene ni le “flutură” de mai bine de o lună. Unde sunt filtrele?
În acest moment, în afara celor trei focare declarate la începutul lunii septembrie în localităţile Pănătău, Lunca (Pătârlagele) şi Puieşti, nu există alte suspiciuni sau confirmări ale prezenţei virusului PPA în exploataţiile de animale din judeţul Buzău.

Un comentariu la „În timp ce vecinii vrânceni au luat în serios ameninţarea / Buzăul, măsuri superficiale împotriva pestei porcine”

  1. NU! Buzoianii s-au imunizat de stirile intoxicate de presa cu gripa porcina, aviara, boala vacii nebune, varicela, virusul X si Y
    AFACERI, AFACERI, AFACERI si oamenii de rand sufera!

    vreau in articol cu cat este de sanatoasa carnea pe care ne-o serveste UE in magazine, daca tot va pasa de oameni – sa vedem daca aveti sange in instalatie!

Comentariile sunt închise.