Aurelia TRANDAFIR, referent
S-a născut la 21 martie 1951, la Cîrlogani-Olt. După absolvirea cursurilor primare și gimnaziale, a urmat un liceu de specialitate, fiind apoi planificator, referent resurse umane, contabil și, mai apoi, contabil șef la mai multe întreprinderi și instituții din județele Călărași și Ialomița.
Oltean ambițios și dornic de a se perfecționa continuu, motivat în tot ceea ce gândea și realiza, a devenit, în timp, un profesionist al cifrelor, apreciat și respectat de către conducerile unităților economice în care și-a desfășurat activitatea. Iar experiența de ani și ani l-a ajutat enorm în a „drămui” puținele resurse de care va dispune mai târziu la Buzău.
A avut puterea și răbdarea de a-și desăvârși pregătirea și de a acumula cât mai mult și mai multe ca autodidact, cu o largă viziune în domeniul său de activitate și nu numai.
În anul 1992, ca urmare a unei afecțiuni oftalmologice degenerative, își pierde vederea, dar în ciuda acestui handicap sever, cu voință și cu mult efort, începe o lungă perioadă de acomodare, reușind, încetul cu încetul, să se integreze între cei din jur și să ducă o viață normală.
Soarta l-a adus, în 1998, pe meleaguri buzoiene, unde și-a refăcut viața cu aceea care i-a fost alături și l-a susținut până în ultimele sale clipe, la 25 aprilie 2015. Și cu pricepere și carisma-i recunoscută, în anul 2005, după o perioadă de acomodare cu problematica persoanelor cu deficiențe de vedere, pe care le-a cunoscut și s-a făcut cunoscut în diverse activități de la sediul Filialei Buzău – Vrancea a Asociației Nevăzătorilor, și-a depus candidatura pentru funcția de președinte, pe care și-a adjudecat-o, fiind reales și în 2010, pentru un al doilea mandat.
Folosindu-se de experiența sa managerială, perfecționată în timpul când a ocupat funcții de conducere până în anul 1992, s-a aplecat cu seriozitate asupra problematicii postului de răspundere ce i s-a încredințat prin votul colegilor, reușind să implementeze punctele din programul electoral. A impus un stil de muncă exigent și responsabil, a înființat în octombrie 2005 o filială a Casei de Ajutor Reciproc, realizare apreciată de către toți cei care au avut nevoie să fie ajutați financiar.
A militat continuu pentru respectarea programelor de activități, mai ales în domeniul cultural-sportiv și de petrecere a timpului liber, acțiuni cu rezultate în ceea ce privește mai buna cunoaștere și apropiere a membrilor. Sub o aparentă asprime în relațiile cu cei cere nu îi înțelegeau și nu-i respectau principiile, avea un suflet mare și nu a existat nimeni care să i se adreseze și să nu i se rezolve problema pe care o avea. Și, merită subliniat că nu a purta nimănui ranchiună, că uita rapid de resentimentele unora. De aceea, merită subliniat că în scurta perioadă când nu a mai avut posibilitatea să-și continue activitatea, i s-a resimțit lipsa și priceperea, iar cei care l-au cunoscut cu adevărat pot acum să privească sine ira et studio, cu gânduri de recunoștință, la omul care a fost. Și cu siguranță se va aprecia că cele două mandate ale sale au constituit o perioadă de acumulări și realizări, despre care majoritatea membrilor au încă de pe acum numai cuvinte de laudă și recunoștință.
Se spune deseori că la trecerea în eternitate rămâne un nume pe o cruce, dar sunt excepții de la regulă. Este și cazul său, pentru că și-a lăsat numele și pe o carte autobiografică, scrisă în lunile de suferință, intitulată sugestiv „Frânturi de viață”. Prefațatorul consideră lucrarea ca fiind bucuria interioară de a demonstra celor valizi că, după cum afirma cântărețul Stevie Wonder, „dacă un om nu are capacitatea de a vedea, asta nu înseamnă că îi lipsește viziunea”.
Fie ca amintirea sa să dăinuie veșnic în inimile tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat, iar Dumnezeu să-l odihnească în pace!