HM Buzău a transferat o jucătoare de la o finalistă a Ligii Campionilor

Andreea Marin, de la Itxako, este de ieri legitimată la HM Buzău

Lovitură de imagine dată 

de HM Buzău. Echipa locală de handbal feminin a reușit să transfere o jucătoare de la o câștigătoare a Cupei EHF. Andreea Marin este numele handbalistei care, de azi, va îmbrăca tricoul formației din Buzău. Marin evoluează pe postul de pivot și vine de la Itxako, fostă campioană a Spaniei și fostă finalistă a Ligii Campionilor Europeni.

Întăriri din Spania

După ce au ratat promo­varea în Liga Națională, oficialii echipei locale de handbal feminin au planuri mari pentru actuala stagiune. Gruparea prezidată de Ștefan Miloș a reușit să transfere o jucătoare de la echipa Itxako, cvadruplă campioană a Spaniei, finalistă în Liga Campionilor și câș­tigătoare a Cupei EHF. Este vorba despre pivotul Andreea Alina Marin, născută în 1987, la Hunedoara, jucătoare care a evoluat timp de patru sezoane în peninsula Iberică.


„Seriozitatea conducătorilor și colectivul m-au determinat să vin la Buzău”


„Am jucat o perioadă în Liga Națională apoi m-am transferat în Spania, unde am evoluat timp de patru sezoane. Ultima echipă pentru care am jucat a fost Itxako. Am plecat din cauza problemelor financiare pe care le avea clubul și care nu îmi mai dădeau niciun motiv de a rămâne în conti­nuare acolo. Îmi doream să revin acasă, iar până să vin la Buzău am tratat alături de impresarul meu cu mai multe formații din țară. Seriozitatea conducătorilor și colectivul m-au determinat să fac o alegere finală”, a declarat, în exclusi­vitate pentru BuzăulSportiv.ro noua jucătoare a HM Buzău.

Vrea cu Buzăul în Liga Națională

Andreea a venit cu planuri mari la Buzău. Vrea să revină în Liga Națională alături de noiile coechipiere de la HM Buzău. „Îmi doresc să revin în Liga Națională. Știu că obiectivul echipei este accederea în primul eșalon, acesta a fost unul dintre motivele care m-au determinat să vin aici. Îmi doresc să fiu sănătoasă și să avem parte doar de rezultate pozitive care să ne ajute la îndeplinirea obiectivului” – Andreea Marin, jucătoare HM Buzău.

Handbalista cu nume de vedetă a debutat la HM Buzău chiar în ziua în care a parafat înțelegerea cu gruparea buzoiană. Alina a evoluat în meciul de pregătire pe care echipa din Buzău l-a disputat miercuri seară la Plopeni. Fosta jucătoare a formației Itxako a semnat o înțelegere valabilă pe durata întregii stagiuni curente. Contractul va fi renegociat după prima parte a campionatului, iar la finalul său, clubul are prima op­țiune de prelungire a înțe­legerii. Interviul complet cu cea mai nouă jucătoare a echipei pregătite de Romeo Ilie este disponibil în format video pe site-ul Buzăul-Sportiv.ro.