Președintele organizației județene a Partidului Național Liberal, deputatul George Scutaru, îl interpelează public pe șeful
pesediștilor buzoieni, primarul Constantin Boșcodeală, întrebându-l dacă Victor Ponta i-a promis, în schimbul râvnei de care dă dovadă în acțiunea de racolare, prin orice mijloace, a aleșilor locali ai opoziției, că va scăpa de dosarele penale și de pușcărie.
„Singurul lucru concret, pe care clar Ponta îl va face în cazul în care va ajunge președinte, va fi eliberarea lui Dan Voiculescu. Îl va elibera pe Duicu și-i va scăpa de dosare pe toți cei care au probleme. Pornind de la colegul Mazăre de la Constanța, până la colegul Boșcodeală de la Buzău. Probabil din această cauză vrea Boșcodeală să fie pe primul loc la racolările de primari ai opoziției, ca să-l oblige pe Victor Ponta să-l scape de dosare. Altfel nu văd interesul lui Boșcodeală de a sparge norma și de a fi un stahanovist al migrației politice la nivelul țării. Da, probabil în momentul de față, Buzăul a reușit să fie pe primul loc și să avem cei mai mulți primari racolați de la opoziție. Dar îl întreb pe Boșcodeală: ăsta e trocul? I-a promis Ponta că-l scapă de dosare, că-l scapă de pușcărie, ca să atace primarii PNL și PDL? Acesta este trocul, domnule Boșcodeală, pentru care presați, împreună cu noii dumneavoastră colegi care au venit din PNL, zi de zi, oamenii care rămân, oamenii cu verticalitate și cinste? Așa vreți să scăpați de pușcărie? V-a promis Ponta că vă scapă de dosare? Îl întreb public pe Boșcodeală, să vedem ce are de spus! Acesta este prețul migrației politice în județul Buzău, scăparea de dosare a domnului Boșcodeală?“, a declarat deputatul George Scutaru la conferința de presă de joi a reprezentanților buzoieni ai Alianței Creștin Liberale.