Guvernul a modificat modul în care vor fi decontate abonamentele de transport pentru elevii care fac naveta pentru a merge la şcoală, limitând sumele plătite de unităţile de învăţământ.
Potrivit Executivului, o astfel de reglementare era necesară pentru a se preveni excesele financiare determinate de practicarea unor tarife nejustificat de mari de către unele firme de transport şi de a susţine, la un preţ corect, un număr mare de elevi care au cu adevărat nevoie de aceste facilităţi pentru a frecventa orele de curs.
Conform OG nr. 29/2013, publicată deja în Monitorul Oficial, la decontarea abonamentelor pentru elevii care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu vor fi aplicate următoarele reguli:
• nu mai mult de 26 lei/abonament/lună pentru distanţa de 3 km;
• pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 de km, suma de 26 de lei/abonament/luna se suplimentează cu 2 lei pentru fiecare kilometru, dar nu mai mult decât valoarea abonamentului lunar.
Până acum, decontarea abonamentelor de transport pentru elevi nu era limitată la o sumă fixă. Elevilor li se decontau cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ la care erau şcolarizaţi, pe bază de abonament, în limita a 50 kilometri sau li se asigura decontarea sumei ce reprezenta contravaloarea a opt călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiau la internat sau în gazdă.
Diferenţe uriaşe de preţ
În anul şcolar 2012-2013, Ministerul Educaţiei a decontat la nivel naţional peste 150.000 de abonamente de transport, iar până acum nu
s-a ţinut niciodata cont de diferenţele foarte mari dintre tarifele solicitate de transportatori în diferite locuri din ţară.
Anul trecut, pentru distanţa de 10 kilometri, preţul unui abonament a variat între 25 lei şi 326 lei; pentru 15 kilometri, pretul se plasa între 32 lei – 406 lei; pentru 20 km, valorile erau cuprinse intre 36 lei – 400 lei.
Cele mai multe dintre abonamentele decontate anul trecut (11.636) au fost pe distanţa de 10 de kilometri, 15 km (11.205) şi 20 km (8.562). Un număr de 904 elevi au făcut naveta pe distanţe de 3 kilometri, iar tarifele minime percepute de firmele de transport au fost de 15 lei pe lună, în timp ce tarifele maxime au ajuns şi la 166 de lei lunar.