Greva generală de la Spitalul Județean, suspendată după negocieri cu managerul unității

   În spitalele din toată țara, cadrele medicale au declanșat greva generală, punctul culminant al calendarului de proteste început în luna septembrie, ca urmare a nerezolvării de către guvernanți a solicitărilor făcute de sindicaliștii din sistemul sanitar.

   Greva a fost declanșată în această dimineață și în cea mai mare unitate sanitară din județul Buzău, la Spitalul Județean de Urgență, dar această acțiune de protest nu a determinat blocarea activității, iar pacienții nu au de suferit ca urmare a protestelor angajaților din sistemul sănătății.

   Astfel, cadrele medicale au întrerupt activitățile timp de o oră, doar acolo unde a fost posibil, fără a afecta pacienții și în special urgențele.

   După discuțiile purtate cu managerul spitalului, cadrele medicale au decis să aștepte astăzi rezultatul noilor negocieri ale reprezentanților Sanitas cu Ministerul Sănătății și să suspende greva generală.

   La acest moment, sunt în grevă japoneză, cu banderole la mână.

   Sindicaliștii din sistemul sanitar cer îndreptarea inechităților privind drepturile salariale ale mai multor categorii de angajați din sistemul de sănătate, precum personal TESA, asistenți sociali, medicină școlară, unități medico-sociale, creșe și DSP, neincluse în ordonanțele de urgență 20 și 43.