Gloria egalează liderul în lupta pentru promovare

• SCM Gloria Buzău – CSM Rm. Sărat 4-2 (3-2)

Lupta pentru promovare, care se dă în seria I a Ligii a 3-a, între SC Oţelul Galaţi şi SCM Gloria, se ascute de la o etapă la alta. Un pas greşit al gălăţenilor, care au remizat, 0-0, pe terenul Forestei Suceava, a fost de ajuns pentru buzoieni să-i egaleze la puncte, după ce, la rândul lor, s-au impus, sâmbătă după-amiază, în Crâng, cu 4-2, în derbyul local cu CSM Rm. Sărat.

Chiar dacă porneau, clar, cu şansa a doua, râmnicenii au venit la Buzău decişi să-şi vândă scump pielea, iar de aici şi o partidă spectaculoasă, cu multe goluri, faze de poartă şi ratări, inclusiv a unei lovituri de la 11 metri. Gloria a deschis scorul rapid, încă din minutul 3, prin căpitanul Ciprian Petre, însă oaspeţii n-au re­simţit şocul şi, zece minute mai târziu, Ştefan Creţu l-a învins pe Gurău cu un şut imparabil, sub transversală. Tot căpitanul îşi va readuce echipa în avantaj, Ciprian Petre înscriind din nou, în minutul 31, cu un şut plasat, fără replică din partea lui Ceparu. şi după numai cinci minute, marcatorul golului de 3 puncte de la Piatra Neamţ, Dragoş Ceauşel, “recidivează” şi în Crâng, iar diferenţa pe tabelă creşte: 3-1.

Pauza nu e chiar liniştită pentru fotbaliştii Gloriei, râmnicenii obţinând un penalty, pe care tânărul Adrian Vintilă îl şi transformă. Partea secundă a debutat cu o serie de ocazii la poarta oaspeţilor, dar tabela avea să se mai modifice încă o dată abia în minutul 71, când Răzvan Catană a marcat cu un şut din apropiere. Scorul ar fi putut lua proporţii în final, dar Petre Mihalache nu l-a putut învinge de la punctul cu var pe nou intratul în poarta Râmnicului, Adrian Mihăescu.

SCM Gloria Buzău: Gurău – Androne, Dr. Ceauşel, C. Puşcă, Drăguţ –  Fl. Cazan (Catană), M. Puşcă, C. Petre, I. Roman (Asăvoaiei), R. Tănase (D. Oprea) – Truţă (P. Mihalache). Antrenor: George Timiş

CSM Rm. Sărat: Ceparu (Mihăescu) – Cr. Mihalache, Tîrîlă, Fl. Sava, V. Tănase (Bodoc) – C. Roşca, S. Cîrjan, Ignat (B. Bălan), Burghelea –  Ad. Vintilă, Şt. Creţu (Bobe). Antrenor: Marius Tîrîlă.

KSE Tg. Secuiesc – Metalul Buzău 1-1 (1-0)

Egal preţios obţinut de Metalul pe terenul unei dintre echipele redutabile ale seriei, KSE Tg. Secuiesc. Gazdele s-au aflat în avantaj după prima repriză, graţie golului semnat de Botond Veress, în minutul 36, dar buzoienii au salvat un punct în urma reuşitei lui Alin Iacob, din minutul 61. Cu 12 puncte, Metalul se menţine pe locul 10 şi se pregăteşte de derby-ul de vineri, de la Rm. Sărat.

Liga a 3-a, Seria I, Etapa a 9-a, rezultate:

FC Botoşani 2 – Sănătatea Darabani 6-1

CSM Roman – Sporting Lieşti 1-5

SCM Gloria Buzău – CSM Rm. Sărat 4-2

Bucovina Rădăuţi – CSM Ceahlăul 0-0

Şomuz Fălticeni – CSM Paşcani 2-1

CSM Focşani – Ştiinţa Miroslava 1-2

Foresta Suceava – SC Oţelul Galaţi 0-0

KSE Tg. Secuiesc – ­Me­talul Buzău 1-1

Etapa viitoare:

CSM Rm. Sărat – Metalul Buzău – vineri, ora 15,00

SCM Gloria Buzău – Bucovina Rădăuţi – sâmbătă, ora 15,00

Clasament

  1. SC Oţelul 23 p.
  2. SCM GLORIA 23 p.
  3. Rădăuţi 19 p.
  4. Miroslava 19 p.
  5. KSE Tg. Secuiesc 15 p.
  6. Suceava 15 p.
  7. CSM Focşani 15 p.
  8. Lieşti 14 p.
  9. CSM Ceahlăul 13 p.
  10. METALUL 12 p.
  11. CSM RM. SĂRAT 9 p.
  12. Fălticeni 7 p.
  13. FC Botoşani 2 6 p.
  14. Darabani 6 p.
  15. Paşcani 4 p.
  16. CSM Roman 3 p.

Un comentariu la „Gloria egalează liderul în lupta pentru promovare”

  1. Cine a venit sa isi vanda pielea scump?? Rm-Sarat?? ;)))) Domnisoara Andreea, nu asa se spune la un blat pe fata, ce naiba, doar un orb nu putea vedea asta.

Comentariile sunt închise.