Gerom SA, profit de peste un milion de lei în 2012

După ce a încheiat anii 2010 şi 2011 cu pierderi de peste două milioane de lei

Societatea buzoiană Gerom SA a încheiat anul 2012 cu o cifră de afaceri de aproape 29 de milioane de lei, mai mică însă decât valoare de 34,4 ­mi­lioane de lei obţinută în anul precedent, dar cu un profit net semnificativ. Potrivit unui raport al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti, după doi ani de pierderi semnificative, Gerom a încheiat anul trecut cu un profit net de 1,04 milioane de lei. În 2010, compania a înregistrat o pierdere de 2,8 milioane de lei, în timp ce în 2011 pierderea a fost ceva mai mică, de 2,5 milioane de lei.

În ceea ce priveşte structura cifrei de afaceri, 28,74 ­mi­lioane de lei reprezintă producţia vândută şi 182.104 lei venituri din vânzarea mărfurilor. Veniturile din exploatare au totalizat anul trecut 33,5 milioane de lei faţă de 35,5 milioane în perioada precedentă, în timp ce cheltuielile de exploatare au însumat 29,3 ­mi­lioane de lei, mai puţin decât 35,4 milioane de lei în 2011. Din activitatea de exploatare, Gerom a înregistrat un profit foarte mare, de 4,3 milioane de lei faţă de 147.393 de lei în anul precedent.

Veniturile financiare s-au ridicat la valoarea de 1,6 ­mi­lioane de lei, de asemenea în scădere faţă de 2011 cu 0,3 ­mi­lioane de lei, iar cheltuielile financiare s-au majorat de la 4,5 milioane de lei anul trecut la aproximativ 4,8 milioane de lei, fapt pentru care, din activitatea financiară, compania buzoiană a înregistrat o pierdere de 3,2 milioane de lei  faţă de 2,6 milioane de lei anul trecut.

Anul trecut, activitatea companiei buzoiene s-a desfăşurat în sectorul de prelucrare a geamurilor prin diverse tehnologii. În acest sens, produsele realizate au fost geamuri securizate şi serigrafiate pentru produse electrocasnice, geamuri duplex şi geamuri securizate pentru automobile, termoizolante pentru produse electrocasnice şi pentru construcţii, geamuri securizate pentru piaţa de mobilă, geamuri duplex, securizate, termoizolate pentru vagoane de cale ferată.

În ceea ce priveşte investiţiile, în 2012, Gerom a alocat 1,07 milioane de lei pentru achiziţia de utilaje necesare depozitării şi transportului geamului şi peste 300.000 de lei pentru achiziţia unor autovehicule. De asemenea, s-au efectuat modernizări pentru investiţiile începute în anii anteriori care s-au ridicat la ­va­loarea de 731.168 de lei.

La sfârşitul exerciţiului financiar 2012, Gerom dispunea de 203 angajaţi, numărul mediu al salariaţilor fiind de 191 de persoane.

La finalul anului trecut, capitalul social subscris şi vărsat al societăţii era de 25.444.447,02 lei, structura capitalului fiind următoarea: 80,2589 la sută SC Hystria Expert SRL, 14,9866 la sută Gumă Valeriu, şi 4,7546 la sută alţi acţionari. Acţiunile Gerom se tranzacţionează pe piaţa de valori mobiliare din anul 1997. Compania buzoiană a fost înfiinţată în anul 1990 prin preluarea integrală a patrimoniului fostei Întreprinderi de Geamuri – una dintre „perlele” industriei buzoiene de dinainte de 1990 – şi are ca obiect de activitate producerea geamurilor, a buteliilor, cărămizilor din sticlă şi prelucrarea geamului prin diverse tehnologii. Anii 2002 – 2007, ca urmare a privatizării şi implicării active a noilor acţionari, au reprezentat rampa de relansare a companiei datorită strategiei de dezvoltare şi retehnologizare cu utilaje mo­derne, adaptate şi implementate, urmând competitivitatea şi ridicarea calităţii produselor la standarde europene. Un alt atu important al Gerom este reprezentat de inovaţie, lansând produse unice pe piaţa din ţara noastră, respectiv geam securizat curbat, geam termoizolant din geam curb securizat şi parbrize de dimensiuni mari.