Vechii liberali buzoieni au ignorat indicațiile conducerii centrale a PNL de a participa, vineri, la prânz, la acțiunea de pichetare a Prefecturii, la ora la care Camerele reunite ale Parlamentului votau moțiunea de cenzură depusă de Partidul Național Liberal împotriva guvernului condus de Victor Ponta. Acțiunea de pichetare a prefecturilor din întreaga țară a fost decisă de conducerea centrală a Partidului Național Liberal imediat după ce s-a renunțat la mitingul planificat a avea loc în Capitală pe durata dezbaterii și votului asupra moțiunii de cenzură, miting care urma să fie dublat de o contramanifestație a susținătorilor Partidului Social-Democrat.
Absența liberalilor buzoieni proveniți din vechiul PNL de la acțiunea de vineri demonstrează, încă o dată, că aceștia nu au nicio legătură cu ceea ce dorește conducerea centrală a partidului – o acțiune concertată și permanentă de opoziție la acțiunile Pardidului Social Democrat, atât la nivel central, cât și în teritoriu -, vechii liberali buzoieni rămânând la stadiul de slugi ale PSD-ului local, exact cum au fost în perioada de existență a Uniunii Social Liberale. Altfel nu se explică faptul că reprezentanții acestora în Consiliul Județean și în Consiliul Local Municipal votează, în permamență, așa cum le dictează social-democrații și că nu au luări de poziție publice legate de modul în care PSD Buzău înțelege să guverneze pe plan local. Mai mult, ei se ocupă cu expedierea de epistole către conducerea centrală a Partidului Național Liberal prin care cer suspendarea co-președintelui Cezar Preda ori excluderea din partid a consilierilor locali și județeni proveniți din fostul Partid Democrat Liberal care nu sunt de acord să voteze toate hotărârile promovate de conducerile social-democrate al județului ori municipiului Buzău.
„Premier penal, marș la Tribunal!“
Aproximativ 50 de membri ai organizației județene a Partidului Național Liberal, toți proveniți din vechiul Partid Democrat Liberal, au demonstrat, vineri la prânz, în fața Prefecturii, în semn de susținere a moțiunii de cenzură depuse de PNL împotriva guvernului condus de Victor Ponta, moțiune care, la acea oră, era supusă votului Camerelor reunite ale Parlamentului.
Demonstranții au purtat pancarte pe care se puteau citi lozinci de genul „Premier penal, marș la Tribunal!“, „Victor Ponta, ghinion, țara s-a trezit din somn“, „Victoraș, ești pe făraș“, „Ponta, nu mai sta, demisia!“, „Jos labele de pe Justiție“ etc.