Cabinetele medicilor ortopezi și ale chirurgilor din ambulatoriu sunt asaltate de cei care se luptă cu gheața, viscolul și vremea rea
Conducerea Secției Ortopedie a Spitalului Județean se așteaptă ca în următoarele zile să înregistreze o avalanșă de internări
Abia a început cu adevărat iarna, că s-au și înmulțit cazurile chirurgical-otopedice cu care medicii se confruntă, deocamdată, în ambulatoriu, așteptându-se ca în zilele următoare să se înregistreze și cazuri mai dificile, care necesită internare și intervenție în Secția de Ortopedie-Traumatologie. Iarna, mai mult ca oricând, din cauza suprafețelor alunecoase cu care avem “șansa” să ne întâlnim după ninsoare și îngheț, este foarte important ca la fiecare deplasare în afara casei să ne uităm cu atenție pe unde mergem. “Este important să fim atenți unde și cum călcăm, să nu ținem mâinile în buzunare, să nu facem alte activități (vorbit la telefon etc), să evităm pe cât posibil bagajele voluminoase și să ținem cont de riscul iminent de alunecare”, ne sfătuiesc medicii ortopezi, atrăgându-ne totodată atenția să avem grijă și la felul cum ne îmbrăcăm și, mai ales, cu ce ne încălțăm, pentru a evita riscurile unor fracturi, luxații sau entorse.
“Entorsele, luxațiile și fracturile sunt afecțiuni ale aparatului locomotor, care apar în urma unor traumatisme, frecvente în sezonul rece, fiind frecvente atât la cei care practică sporturile de iarnă (ski, patinaj), dar și în cazul celor care circulă pe jos la serviciu sau desfășoară anumite activități obișnuite, casnice, în afara casei”, arată dr. Stanciu Paraschiv, șeful Secției Ortopedie-Traumatologie a Spitalului Județean.
Fracturile
Fracturile sunt definite ca întreruperi ale continuității osoase, ca urmare a acțiunii unui agent vulnerant care are o forță mai mare decât rezistența osului.
“Etiologic vorbind, fracturile sunt traumatisme, în special accidente de circulație sau de altă natură, abundente în perioada iernii, când gheața este un factor favorizant. Se produc, în general, diferit, în funcție de vârstă, sub 20 de ani predominând fracturile cu dezlipire de epifiză, iar la vârstnici apărând ca urmare a osteoporozei sau altor boli asociate. Vorbim despre fracturi ca urmare a unui dezechilibru între rezistența osoasă și solicitările mecanice la care suntem nevoiți să facem față, în anumite momente și condiții, direct sau indirect. Putem vorbi astfel despre traumatisme de mare sau mai mică energie, care sunt spontane, ori despre traumatisme pe os normal sau patologic . Putem avea de-a face astfel cu o dezlipire epifizară, cu leziuni asociate, fracturi complete sau incomplete, cu deplasare de traiect, cu fragmente, fracturi articulare sau extraarticulare, fracturi închise sau deschise în funcție de care se pot clasifica și, respectiv, trata”, mai spune dr. Paraschiv.
Entorsele și luxațiile
Entorsele și luxațiile se produc prin suprasolicitarea articulațiilor.
“În cazul luxațiilor, suprafețele articulare de la nivelul capetelor osoase pierd contactul între ele. Apare astfel o dislocare pentru care medicul ortoped trebuie să intervină, în vederea restabilirii raporturilor osoase normale. Entorsele sunt, de obicei, leziuni post-traumatice ale capsulei articulare și ale ligamentelor. Dacă traumatismul este puternic, poate provoca și leziuni ale cartilajelor, ale mușchilor și tendoanelor. Pot apărea chiar rupturi de tendoane și de capsulă articulară. În afecțiunile traumatice de la nivelul articulațiilor, pacientul prezintă durere intensă, articulația este mărită (apare edemul) și uneori acumulare de sânge intraarticular, cu posibilitatea formării unor hematoame. La suprafața pielii se observă echimoze (numite popular vânătăi)”, explică medicul ortoped.
Diagnostic
Specialiștii ortopezi recomandă ca în cazul unor traumatisme, fie ele luxații, entorse sau fracturi, să se apeleze imediat la medic, pentru o diagnosticare și o terapie corectă.
“Primul pas este acela ca pacientul să se prezinte la medic. Acesta evaluează clinic situația și, în funcție de ceea ce constată, stabilește dacă este nevoie și de investigații suplimentare sau se aplică tratamentul adecvat. În cazul entorselor și luxațiilor se acționează, în primul rând, în scopul combaterii durerii. Se recomandă repaus articular. În funcție de gravitate, se poate recomanda purtarea ciorapului elastic sau imobilizarea cu atelă sau aparat gipsat. Este necesară prezentarea la medic pentru a ne asigura de vindecarea și recuperarea în condiții bune, dar mai ales pentru stabilirea diagnosticului corect: diferențierea entorselor de fracturile articulare.
Efectuarea radiografiei ajută foarte mult la stabilirea diagnosticului corect, se poate spune chiar că este obligatoriu”, arată dr. Paraschiv.
În cazul fracturilor, medicul spune că “diagnosticul se stabilește ținând cont de semnele clinice (durere, echimoză, deformarea sau scurtarea regiunii, impotența funcțională), dar certitudinea se obține când constatăm mobilitate anormală, crepitația osoasă, întreruperea continuității osoase, netransmiterea mișcării. Confirmarea diagnosticului vine în urma investigațiilor paraclinice: radiografia, tomografia, computer tomograful, RMN, ecografia, scintigrafia”, în urma cărora se stabilește terapia adecvată.
Abordarea fracturilor
“Trebuie să avem în vedere, în primul rând, dacă avem de-a face cu ruptureă a unui os sau a unui cartilagiu tare. Se va face deosebire între fracturile deschise, în care fragmentele osoase au trecut prin piele, și în care focarul fracturii este în aer liber (de unde și riscul de infecție), respectiv, fracturile închise, în care focarul fracturii nu comunică cu exteriorul. Fracturile patologice survin la oasele fragilizate printr-o leziune preexistentă, fie că aceasta este de origine infecțioasă, fie tumorală. În plan clinic, o fractură se traduce printr-o durere acută, prin imposibilitatea de a realiza anumite gesturi, un hematom sau o deformare. Fragmentele osoase pot să se depărteze unele de altele (fractură cu deplasare), pot să se încalece sau să se prindă unele de altele. În cazul unui copil există și două tipuri de fracturi specific, respectiv, <fractura în lemn verde> (osul nu este rupt pe toată circumferința lui) și <fractura în turtiță de unt> (tasare localizată a osului). Pot apărea și complicații, iar în acest caz putem vorbi despre cele imediate (șoc traumatic, șoc hemoragic) sau tardive (pulmonare, urinare, metabolice, circulatorii, escare). Complicațiile locale pot fi, la rândul lor, imediate (hemoragie, deschidere, vasculare, nervoase, interpoziții) și tardive ( calus vicios, întârzierea de consolidare, pseudartroza, osteoporoza regională posttraumatică, osificări heterotope, osteită, atrofia musculară, redoarea articulară), spune specialistul.
Tratamentul fracturilor
Dr. Paraschiv arată că în tratamentul fracturilor se poate vorbi despre trei etape: reducerea (cu tracțiune în ax și manipulare în focar), imobilizarea și recuperarea acestora.
“Primul scop al tratamentului în caz de fractură este acela de a pune osul într-o poziție bună, printr-o manevră numită reducere, care poate fi realizată manual sau chirurgical. Este vorba de reașezarea extremităților osoase în contact unele cu altele, într-o aliniere perfectă, cu scopul ca fractura să se consolideze într-o poziție bună, restituind osului forma sa inițială. După reducere, controlată radiologic, osul este imobilizat: această contenție poate fi ortopedică, prin gips sau tracțiune, sau chirurgicală, cu ajutorul unui material extern (fixator extern) sau intern (șurub, placă cu șuruburi, cui, serclaj metalic). După trecerea perioadei normale de consolidare, se evaluează soliditatea osului fracturat după aspectul radiologic. Cu excepția copilului, la care este de cele mai multe ori inutilă, atunci începe reeducarea: reluarea mișcărilor, refacerea musculaturii, ajutarea pentru reluarea sprijinului complet”, mai spune dr. Paraschiv, recomandând ca în anotimpul rece să se poarte îmbrăcăminte și încălțăminte adecvată și să se acorde o mai mare atenție locurilor prin care mergem, ca și felului în care circulăm în trafic.