FOTO: Au furat banii unui bătrân și i-au îngropat în grădină îndesați într-o doză de bere

Au râvnit la pensia unui consătean bolnav și și-au primit răsplata. Doi bărbați de etnie romă, din Merei, au ajuns miercuri în arest, după ce, marți noapte, au bătut un bătrân din satul Ogrăzile până le-a spus unde ține banii. Au cheltuit pe băutură o parte din banii pe care bătrânul îi păstra sub pernă apoi au pus restul sumei într-o doză de bere și au îngropat-o în grădină. Soția bătrânului, care locuiește într-un al corp al locuinței, acesta fiind imobilizat la pat, a aflat abia dimineață ce s-a întâmplat și a sunat imediat la Poliție. În câteva ore au fost prinși și tâlharii care au fost reținuți pentru 24 de ore iar astăzi vor fi prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

La data de 23 mai a.c., poliţişti de investigaţii criminale şi din cadrul Secţiei de poliţie rurală Merei au depistat la scurt timp de la comiterea faptei, principalii bănuiţi de comiterea unei tâlhării, pe raza localităţii Ogrăzile.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că în noaptea de 22 spre 23 mai 2018, bănuiţii, doi tineri din Merei, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, ar fi pătruns prin efracţie în locuinţa unui bărbat în vârstă de 82 de ani şi prin violenţă i-ar fi sustras suma de peste 7.000 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat integral de poliţişti şi predat persoanei vătămate.

În urma probatoriului administrat de poliţiştii de investigaţii criminale şi procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, faţă de bănuiţi a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore .

În cauză s-a întocmit dosar penal şi urmează ca în cursul acestei zile persoana să fie prezentată magistraţilor din cadrul Judecătoriei Buzău cu propunere de arestare preventivă„, precizează IPJ.

Un comentariu la „FOTO: Au furat banii unui bătrân și i-au îngropat în grădină îndesați într-o doză de bere”

  1. Țigan borat. Mai au pretentia sa-i respexti, sa nu-i marginalizezi. La ocna la spart sare ii duceam.

Comentariile sunt închise.