Foca a fost lăsat la vatră și din Palatul Victoria

Fostul comandant al Diviziei 2 Infanterie “Getica” Petrică-Lucian Foca a fost eliberat din funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă publicată miercuri în Monitorul Oficial. El fusese numit în această funcție pe 15 septembrie 2017, de fostul premier Mihai Tudose. Pe 31 august 2017, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind înaintarea în gradul de general-locotenent cu trei stele, la trecerea în rezervă, a general-maiorului cu două stele Petrică-Lucian Foca din Ministerul Apărării Naționale.

Petrică-Lucian Foca a fost șeful Comandamentului Forțelor Întrunite. Specializat în operații speciale, parașutist și antrenat pentru misiuni în spatele liniilor de luptă, generalul Foca este primul comandant al Brigăzii de Informații, structură importantă în interiorul Direcției Ge­nerale de Informații a Apărării. Militarii subordonați generalului Foca s-au remarcat în Afganistan și Irak în misiuni de tip humint, sigint, geoint, imint.

Lucian Foca s-a născut pe 24 august 1960, în Sinaia. Este absolvent al Liceului Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc și al Școlii Mi­litare de Ofițeri Activi „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Între 1988-1990, a urmat cursurile Academiei de Înalte Studii Militare, Facultatea de Arme Întrunite, pe care a absolvit-o ca șef de promoție. În perioada 2000-2004 a fost comandant al Detașamentului și Batalionului de Informații Militare, iar între anii 2010-2014, comandant al Brigăzii de Informații Militare „Mareșal Alexandru Averescu”. Din 2014 s-a mutat cu serviciul la Buzău, acolo unde a condus, vreme de trei ani, Divizia 2 Infanterie „Getica”.

2 comentarii la „Foca a fost lăsat la vatră și din Palatul Victoria”

  1. Din CV-ul lui „impresionant” lipsesc cateva repere care il definesc ca „om si profesionist”: un slugoi obedient al regimului tortionar Basescu, un individ fara scrupule,mare „specialist” in minciuna si manipulare,un profitor,un smecher si un snspan ce nu a facut cinste hainei pe care a imbracat-o,etc.Gradul militar obtinut nu face decat sa ne arate inca o data ca vremurile in care „caruta cu generali” a loazei-general Oprea nu si-a epuizat „rolul”.Acestia sunt indivizi care nu trebuiesc onorati si preamariti,ci doar desconsiderati,marginalizati si eliminati din viata publica.Asa ca……MARS de aici……”generale”!

  2. De ce nu scrieti si cat este de corrupt si ce acuzatii de minciuna i-au fost ad use de catre un general de la informatii militare?

Comentariile sunt închise.