Clipuri de promovare la televiziunea franceză și posibilitatea să plece în vizită la Paris și Bordeaux. Sunt premiile de care pot beneficia buzoienii care vor participa la Festivalul Francochanson organizat în luna martie la Buzău de către Centrul Cultural Francofon.
Concursul este programat în perioada 29-30 martie și se desfășoară pe două secțiuni: gimnaziu și liceu, fiecare
având și două subsecțiuni, individual și grup vocal. Concurenții vor prezenta câte două melodii, una în limba română și alta în limba franceză.
„Suntem încântați că anul acesta postul de televiziune TV5 va prezenta timp de două săptămâni un clip de promovare al festivalului nostru. La această ediție, se vor înscrie concurenți din regiunile Muntenia și Dobrogea (județele Constanța, Brăila, Galați, Vrancea, Prahova, Ialomița, Argeș, Harghita, Hunedoara, Buzău ), deoarece festivalul este considerat etapa de calificare pentru concursul internațional de la Baia Mare. Trei câștigători de la concursul buzoian vor participa, în luna mai, la festivalul internațional Chants, Sons sur scène, Baia Mare”, a declarat Maria Monalisa Pleșea, inițiatorul festivalului.
Invitați speciali
Centrul Cultural Francofon Buzău a pregătit premii de excepție pentru această ediție: pentru elevii de liceu – două locuri gratuite la Centrele Internaționale Francofone din Franța (1-30 iulie 2014, în parteneriat cu Lions Club Franța), unde vor avea ocazia să viziteze Parisul și apoi să meargă la Bordeaux pentru a desfășura activități culturale împreună cu tineri din întreaga lume. Doi dintre câștigătorii la secțiunea gimnaziu vor beneficia de participare gratuită la tabăra francofoniei de la Sărata Monteoru ( iulie 2014).
Invitați speciali ai festivalului vor fi trupa RACINE CONGO din Bruxelles (în parteneriat cu Asociatia belgiană Jeunes en Roumanie) și câștigătorii edițiilor anterioare, care vor urca pe scenă alături de doi tineri muzicieni din Montreuil, Franta.
La aceasta editie a Festivalului de muzică francofonă vor participa și delegații din partea Lions Club Franța, ai primariei din Montreuil, Franta, si Daniel Coulon, vicepresedinte al Asociatiei Partenariat Villages Roumains și președinte al Asociatiei Jeunes en Roumanie.